CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CÂNTĂRÍ cântărésc 1. tranz. 1) (obiecte, ființe etc.) A pune pe cântar (pe balanță etc.) pentru a determina greutatea. ◊ A cântări din ochi a) a stabili greutatea la vedere (fără a pune pe cântar); b) a examina atent cu privirea, pentru a determina calitățile. 2) fig. (acțiuni, situații etc.) A judeca, luând în considerație toate posibilitățile; a chibzui; a cumpăni. ◊ A-și cântări vorbele a se gândi bine înainte de a vorbi ceva. 2. intranz. 1) A avea greutate. 2) fig. A reprezenta o anumită valoare; a face; a valora; a prețui. /Din cântar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂNTĂRÍ vb. 1. (rar) a cumpăni, a măsura. (~ o marfă.) 2. a avea, (pop.) a atârna, a trage, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a apăsa. (Cât ~ sacul?)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂNTĂRÍ vb. v. chibzui, gândi, judeca, prețui, socoti, valora.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cântăreáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A CÂNTA. 2) v. CÂNTEC. 3) Lucrare literară în care se aduce laudă cuiva sau se glorifică ceva. /v. a cânta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂNTÁRE s. 1. v. cânt. 2. v. muzică. 3. v. canon.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântáre s. f., g.-d. art. cântării; (cântece) pl. cântări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîntáre f. Melodie. Melodie bisericească. Un fel de odă religioasă, ca Cîntarea Cîntărilor (o carte din Scriptură atribuită luĭ Solomon) saŭ Cîntarea Românieĭ (o operă în proză poetică de Rusu).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîntărésc v. tr. (d. cîntar). Constat greutatea unuĭ lucru punîndu-l în cantar [!], cumpănă, balanță. Fig. Examinez (studiez, scrutez) atent: a cîntări lucrurile, o persoană. Îmĭ cîntăresc vorbele, îmĭ ĭaŭ sama [!] la vorbă, vorbesc prudent. V. intr. Trag, am greutate de: francu cîntărește cincĭ grame.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÎNTAREA CÎNTĂRILOR, carte a „Vechiului Testament”. Alcătuită din poemele nupțiale de o rară frumusețe, scrise în sec. 5 î. Hr. și atribuite regelui Solomon, care a trăit însă în sec. 10 î. Hr. Exegeții îi conferă un sens alegoric.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÎNTAREA ROMÂNIEI, formație corală bucureșteană, fundată în 1919. A activat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Întemeietor și conducător permanent, Marcel Botez.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântare (cântândă) v. odă (3).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântare morțască v. bocet.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ecfonetică, (cântare ~, notație ~) v. bizantină, muzică; notație (IV).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântáre, cântări s. f. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei; cântec, muzică. ♦ (În cultul creștin) Rugăciune de laudă și de slăvire, având în general forma de poezie sau de imn religios (de origine biblică sau nescripturistă). ♦ Cântarea cântărilor = carte a Vechiului Testament, alcătuită din poeme nupțiale de o neasemuită frumușețe și scrisă în sec. 5 î. Hr., atribuită regelui Solomon, al cărei text trebuie interpretat simbolic. ◊ Cântarea celor trei tineri = carte anaghinoscomena (necanonică) a Vechiului Testament, cu conținut poetic. Cuprinde un capitol (67 de versete), în care se istorisește aruncarea într-un cuptor de foc a trei tineri: Șadrac, Meșac și Abed-Nego, pentru că n-au vrut să se închine idolilor, fiind salvați în mod miraculos după o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. – Din cânta.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i face (cuiva) cântarea expr. (intl.) a trăda un complice, a denunța.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântare, cântări s. f. 1. denunț, trădare. 2. mărturisire.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântarea cântărilor expr. (intl.) delațiune.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink