BĂTELIȘTE, băteliști, s. f. (Reg.) 1. Loc cu pământ bătătorit (de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2. Loc de întâlnire, de adunare. – Bate + suf. -eliște.

băteliște sf [At: CANTEMIR, IST. 307 / V: -leș- / Pl: ~ti / E: bate + -eliște Cf batiște] 1-2 (Mol; Buc) Loc (sau pământ) bătătorit (mai ales de vite) Si: batiște, bătătură. 3 Loc de țarină pe unde se umblă cu carul. 4 Loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 5 (Buc; îs) -a dracului „Locul unde joacă sau calcă dracul”. 6 Loc de adunare. 7 (Rar) Bătaie a vântului.

băteliște s.f. (reg.) 1 Loc sau pămînt bătătorit (de vite). ♦ Loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2 Loc de adunare, de întîlnire a oamenilor. În cierul Cucului... era băteliștea flăcăilor și a fetelor (CR.). 3 Cărare; drum bătătorit. • pl. -i. /bate + -eliște.

BĂTELIȘTE sf. Mold. 1 Loc bătătorit de vite: în ~ mai bine se face hrișcă decît în pămînturile cele nouă (ION.) ¶ 2 Loc de întîlnire: unde era ~a flăcăilor și a fetelor (CRG.) ¶ ❍Bucov. Fig. Locul unde-și arată cineva isprăvile, unde-și desvoltă activitatea: lumea întreagă era acuma ~a vitejiilor Iui (SB.) [băteală].

BĂTELIȘTE, băteliști, s. f. (Reg.) 1. Loc sau pământ bătătorit (de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2. Loc de întâlnire, de adunare. – Bate + suf. -eliște.

BĂTELIȘTE, băteliști, s. f. (Reg.) 1. Loc sau pămînt bătătorit (de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2. Loc de întîlnire, de adunare. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -eliște.

băteliște f. 1. Mold. loc bătătorit de vite; 2. bătătura (unde se joacă): unde era băteliștea flăcăilor și a fetelor CR.; 3. fig. cărare: în băteliștea munților.

bătéliște f. (d. bat). Est. Ocol, țarc de vite. Bătătura unde se joacă hora, loc bătăturit, loc de adunare, de întîlnire. Bătaĭe (suflare) a vîntuluĭ. V. batiște și vĭeliște.

bateliște sf vz băteliște

bătelește sf vz băteliște

BĂTELIȘȚE, băteliști, s. f. (Mold.) 1. Loc sau pămînt bătătorit (mai ales de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). Animalele acestea [ciutele] se obișnuiesc cu locurile lor, au băteliștea lor. SADOVEANU, V. F. 131. Cunoștea toate pădurile, toate văgăunile, toate băteliștile sălbăticiunilor. SADOVEANU, O. I 271. 2. Loc de întîlnire, de adunare. Mai pasă de dă ochi cu mătușa Mărioara... și. chiar cu băieții și fetele din sat, mai ales duminica, la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, și pe la scăldat, în cierul Cucului, unde era băteliștea flăcăilor și a fetelor. CREANGĂ, A. 51.

băteliște (reg.) s. f., g.-d. art. băteliștii; pl. băteliști

băteliște (reg.) s. f., g.-d. art. băteliștii; pl. băteliști

băteliște s. f., g.-d. art. băteliștii; pl. băteliști

BATELEȘTE s.f. (Mold.) Loc bătătorit (mai ales de vite). În pomet batelește să se prefacă. CANTEMIR, IST. Etimologie: bate + suf. -eliște.