băbârnac sn vz bobârnac

bărbănac sn vz bobârnac

bobârnac sn [At: CARAGIALE, N. F. 71 / V: băb~, bărbăn~ / Pl: ~ace, (rar) ~uri / E: ns cf bobârnă] 1 Lovitură dată (peste nas) prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare Cf (pop) sfârlă, frișcă. 2 (Fig) Aluzie răutăcioasă. 3 (Fig; îe; și pasiv) A da (a lua, a dobândi) un ~ (sau ~ace) A (fi) certa(t). 4 (Îae) A (fi) ironiza(t). 5 (Îf băb~; îcs) Joc cu băbârnaci Joc de copii cu pietricele mici, rotunde.

borbonac sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~aci / E: borboană + -ac] (Reg) 1 Pietricică mare cât o alună. 2 Una din cele șase pietricele cu care se joacă „de-a borbonacu” Cf sici. 3 (îcs) De-a ~u (sau ~cii) Joc de copii cu șase pietricele, în care cel care are mai multe pietricele îl pișcă de mână pe cel care are mai puține Si: bușe Cf arșice.

bobîrnac s.n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. ◊ Expr. A da (sau a lua, a dobîndi) un bobîrnac (sau bobîrnace) = a certa, a ironiza pe cineva sau a fi certat, ironizat de către cineva. • pl. -ce. /etimol. nec.

borbonac s.m. (reg.) 1 Pietricică de dimensiunea unei alune. 2 De-a borbonacii (sau borbonacu) = joc de copii cu șase pietricele, în care cel care are mai multe pietricele îl pișcă de mînă pe cel care are mai puține. 3 Una din cele șase pietricele cu care se joacă „de-a borbonacii”. • pl. -ci. /borboană + -ac.

BOBÎRNAC (pl. -ace) sn. 1 Lovitură dată (mai ales peste nas) cu degetul de mijloc sau cu arătătorul care, după ce a stat încovoiat sub degetul cel gros, scapă, ca împins de un resort, de sub apăsarea acestuia (🖼 517): dete un ~ în cozoroc și aruncă chipiul pe ceafă (BAS.) ¶ 2 Fig. A da cuiva un ~, a-i da peste nas a-l face de rușine, a-l pune la locul lui printr’un răspuns înțepător; tot astfel: a căpăta un ~ (sau ~e) ¶ 3 Olten. Joc cu boabe de porumb.

BOBÎRNAC, bobîrnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat și apăsat sub cel mare și apoi destins brusc. V. tiflă. Dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni, care se împrăștiară pe jos. V. ROM. noiembrie 1953, 32. A rîs scurt... și cu un bobîrnac a făcut să-ți lunece căciula peste nas. PAS, Z. I 78. Dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, H. T. 99. Mîndra călăreață îi trage un bobîrnac în nas. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ Fig. Mustrare exprimată mai mult prin aluzii răutăcioase. Grădinarul... dobîndise pînă atunci cîteva bobîrnace de la fetele împăratului, că bagă argați tot ce este mai urîcios. ISPIRESCU, L. 232.

BOBÎRNAC, bobîrnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat, apăsat sub cel mare și destins apoi brusc. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă.

BOBÂRNAC ~ce n. Lovitură dată cu degetul mijlociu, desprins brusc și cu putere de sub degetul mare. /Orig. nec.

bobârnac n. 1. lovitură cu degetul pus așa sub policar în cât scapă de sub dânsul cu violență; 2. fam. mustrare, imputare: a căpăta câteva bobârnace. [Origină necunoscută].

băbîrnác V. borbonac.

bărbănác V. borbonac.

bobîrnác n., pl. e (d. borbonac, care se izbește și cu sfîrla). Fam. Lovitură dată cu unu din cele patru degete (maĭ ales arătătoru orĭ cu mijlociu) după ce a fost despecat din degetu cel mare, sfîrlă. Fig. Iron. Mustrare, observațiune: a primi bobîrnace.

borbonác, bărbănác și băbîrnác m. (d. borboană, V. bobîrnac). Trans. Petricică de jucat (mare cît o alună). V. opincă.

bobârnac (reg.) s. n., pl. bobârnace

bobârnac s. n., pl. bobârnace

bobârnac s. n., pl. bobârnace

bobîrnac (bobîrnace), s. n. – Lovitură dată peste nas, peste ureche, prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. Germ. Schabernack (Iordan, BF, VI, 164).

bobârnaci v. colind.

a da un bobârnac expr. a face o aluzie răutăcioasă la adresa cuiva.

BOBÂRNAC s. (Mold.) sfârlă. (I-a tras un ~ peste nas.)

BOBÎRNAC s. (Mold.) sfîrlă. (I-a tras un ~ peste nas.)