bâzdoc sn vz băzdâc

bâzdoc n. arțag: din chiar senin îi sare bâzdocul. [Pentru accepțiunea figurată, cf. dial. bâzdară, streche: arțagul e asimilat unei sbărnăituri de insectă].

BÂZDÂC, bâzdâcuri, s. n. (Fam.) Toană¹, capriciu, hachiță. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.

bâzdâc sn [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~uri / V: ~dâg^[1], bâzdoc, bâzic / E: nct] 1 Capriciu. 2 (Îe) A-i veni (cuiva) ~ul A-l apuca deodată pofta de ceva. 3 (Îe) A-i sări (cuiva) ~ul A se supăra din nimic Si: a-i sări țandăra. 4 (Arg; îe) A avea ~dâg A avea farmec, grație.

bâzic sn vz bâzdâc

bîzdîc s.n. (fam.) Toană, capriciu, hachiță; supărare ușoară. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a se supăra. Îi sărea bîzdîcul dintr-o nimică (SADOV.). A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-i veni cuiva pe neașteptate pofta de ceva; a avea toane. • pl. -uri. /etimol. nec.

BĂZDOC – BÎZDOC.

BÎZDOACĂ (pl. -ce) sf., BÎZDOC (pl. -oace) sn. Olten. Ciomag gros cu măciucă la capăt: Să-mi dai flintă ghintuită, Să-mi dai bîzdoacă pîrlită (TOC.); fig.: a-i sări bîzdocul, a se supăra deodată, fără pricină, a-i sări țandăra: din chiar senin îi sare bîzdocul (L.-M.).

BÂZDÂC s. n. (Fam.) Toană¹, capriciu, hachițe. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.

BÎZDÎC, s. n. (Familiar, în expr.) A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a-i sări (cuiva) țandăra, a se supăra ușor. Să știți că Niculăieș Mînecuță s-a supărat... Așa era și în sat. Îi sărea bîzdîcul dintr-o nimică. SADOVEANU, P. M. 31. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-i veni (cuiva) pe neașteptate pofta de ceva, a-l apuca (pe cineva) toanele sau hachițele.

BÎZDÎC s. n. (Fam.) Supărare ușoară, toane, capriciu. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a se supăra. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-l apuca (pe cineva) pe neașteptate pofta de ceva; a avea toane.

bîzdîc n., pl. e și urĭ și -óc pl. oace (pol. bzdyk, hodorog, babalîc, nebun). Munt. Fam. Capriciŭ, hachiță: a-țĭ veni (saŭ a-țĭ sări) bîzdîcu. – Și bîzîc (Bz.). V. moțoc și harțag.

bâzdâc (fam.) s. n., pl. bâzdâcuri

bâzdâc (fam.) s. n., pl. bâzdâcuri

bâzdâc s. n., pl. bâzdâcuri

bîzdîc (bîzdîcuri), s. n. – Capriciu, toană, hachițe. – Var. bîzdîg, bîzdoc. Formație hazlie compusă din sb. bazdrk „pîrț”, rus. bzdjoch „pîrț”, cu dîcă „turbare” (< sl. dikŭ „sălbatic”). Scriban propune o legătură, puțin probabilă, cu pol. bzdyk „bătrîn ramolit, hodorog”.

a i se scula bâzdâcul expr. 1. a i se năzări, a-i veni un gând ciudat și neașteptat. 2. (er.) a se excita.

a o mânca bâzdâcul expr. (er. – d. femei) a fi excitată, a avea apetit sexual.

a-i sări bâzdâcul expr. a se înfuria.

bâzdâc, bâzdâcuri s. n. (er.) 1. penis. 2. vulvă; vagin.

BÂZDÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

bâzdîc s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.