BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bútură s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUTURĂ, Valeriu (1910-1989, n. Sălciua, jud. Alba), etnograf român. Studii și cercetări în etnobotanică, instalații tehnice țărănești, agricultura tradițională („Muzeul etnografic al Transilvaniei”, „Etnografia poporului român. Cultura materială”, „Enciclopedie de etnobotanică românească”, „Etnografia Transilvaniei”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink