BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BUTÁȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUTÁȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

butáș, (butáși), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

butáș s. m., pl. butáși
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink