BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărăncile. – Din tc. burnuz.

burnuz sn [At: CRĂINICEANU, ap. ȘIO / Pl: ~e, ~uri / E: tc burnuz] 1 (Pop) Manta largă cu glugă. 2 (Bas) Scurteică purtată de femei. 3 (Mol) Pieptar din piele de cârlan, cusut cu flori și fluturi. 4 (Litr) Manta de lână albă sau neagră, cu glugă, purtată de arabi.

burnuz s.n. I Manta de lînă (albă ori neagră) cu glugă, pe care o poartă arabii. II 1 (pop.) Manta largă cu glugă. 2 (reg.) Pieptar de piele de cîrlan, cusut cu flori și fluturi. 3 (reg.) Scurteică pe care o poartă țărăncile. • pl. -e, -uri. și burnus s.n. /<tc. burnuz, fr. bournous.

BURNUZ (pl. -ze, -zuri) sn. 👕 1 Manta lungă de lînâ, cu glugă, pe care o poartă Arabii, și mai ales Beduinii (🖼 676): pe rogojină stau ghemuiți cîțiva Arabi învăliți în ~e rupte ALECS. ¶ 2 Manta mare cu glugă (în Dobrogea) ¶ 3 Mold. Pieptar de piele de cîrlan, cusut cu flori și fluturi RV. -CRG. ¶ 4 Scurteică, cațaveică pe care o poartă țărancele (în Basarabia) [fr. bournous ¶ 2 – tc. burnuz].

BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărancele. – Din tc. burnuz.

BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lînă (albă sau neagră), cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Mold.) Scurtă pe care o poartă țărancele. Era cam sărăcăcios îmbrăcată, cu un burnuz de satin. CONTEMPORANUL, IV 87. – Variantă: (1) burnus s. n.

BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lînă cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurtă pe care o poartă țărancele. – (1) Fr. bornous, (2) tc. burnuz.

BURNUZ s.n. (Rar) Manta de lînă cu glugă, purtată de arabi. [Pl. -uri, var. burnus s.n. / < fr. burnous, cf. ar. burnus].

BURNUZ s. n. manta de lână (albă sau neagră) cu glugă, la arabi. (< fr. burnous)

BURNUZ ~uri n. 1) Manta de lână, cu glugă, purtată de arabi. 2) pop. Haină scurtă de obicei îmblănită, purtată, mai ales, de femeile de la țară; scurteică; cațaveică. /<turc. burnuz, fr. burnous

burnúz n., pl. urĭ și e (tc. burnuz, d. ar. burnus; ngr. burnuzi, sîrb. burnus, sp. albornos, fr. burnous). Dobr. Manta bărbătească cu glugă. Mold. Scurteĭcă bărbătească de blană de oaĭe orĭ suman scurt blănit. Bas. Palton. Neol. Manta albă cu glugă, cum poartă Arabiĭ.

burnus s.n. v. burnuz.

BURNUS s. n. V. burnuz.

BURNUS s.n. v. burnuz.

burnus n. 1. manta mare de lână cu glugă (cum poartă Arabii): Arabii înveliți în burnusuri albe AL.; 2. haină mare cu glugă (în Dobrogea); 3. scurteica țărancelor (din Basarabia). [Turc. BURNUZ].

burnuz (reg.) s. n., pl. burnuzuri

burnuz s. n., pl. burnuzuri

burnuz s. n., pl. burnuzuri

burnuz (-ze), s. n. – Manta de lînă cu glugă purtată de arabi. Tc. burnuz (Șeineanu, II, 64), păstrat în limba literară datorită întîlnirii cu fr. bournous.