borană¹ sf [At: DA ms / V: bur~^[1] / E: rs буран] Furtună.

burană sf vz bură¹

bură¹ sf [At: CORESI, PS. 125 / V: buria, burană, borană^[1] / Pl: ~re / E: vsl бурга] Furtună.

buria sf vz bură¹

‡BURĂ¹ (pl. -re) sf. 🌦 Furtună, vijelie [vsl. burja].

bură (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

Carmina Burana (cuv. lat. med., „cântece bavareze”), grup de cântece medievale, cu texte studențești laice, datorate unor autori anonimi (v. goliardici, canti). Compozitorul contemporan germ. Orff, inspirat de câteva vechi notații de C., a scris cantata omonimă de o deosebită popularitate.

BURĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

bură s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.