BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNÍC ~ci m. 1) (folosit și drept cuvânt de adresare) Bărbat luat în raport cu nepoții săi; tatăl tatălui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Părinții părinților. 3) la pl. Persoană care aparține generațiilor precedente; strămoș; străbun. /bun + suf. ~ic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Din bun² + suf. -ic.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNÍC s. tată-mare, (pop.) bun, bunel, (înv. și reg.) moș, (reg.) bât, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă, (în limbajul copiilor) tataie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buníc s. m., pl. buníci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buníc, -ă (dim. d. bun). Est. Tata saŭ mama mamiĭ saŭ tatiĭ. – Azĭ în Munt. tata mare, mama mare (după fr.) V. bunel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink