BUNDĂ, bunde, s. f. (Pop.) 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă¹; blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. Pieptar (1). – Din magh. bunda.

bundă sf [At: H II, 118 / V: boan~, boantă, (reg) bon~, bontă, ~dră / Pl: ~de, (îva) ~ nzi / E: mg bunda] 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. 2 (Reg) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 3 (Reg) Pieptar.

bundă s.f. 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. ♦ (reg.) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. Așternu bunda sa pe oblîncul șelei (SADOV.). 2 Cojocel scurt, fără mîneci, din piele de miel, brodat cu fire de lînă colorată, caracteristic zonelor de nord ale României. • pl. -e. și (reg.) bondă s.f. /<magh. bunda.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă¹; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină de postav lungă și largă, cu mîneci, îmblănită (uneori împodobită cu cusături), pe care o poartă bărbații; (Transilv.) blană mare făcută din piei de oaie (de obicei cu lina în afară), întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. V. burcă, cojoc, sarică, șubă. S-a învoit... să coase pentru tîrgul de toamnă o bundă, adică o blană de miel lungă pînă la pămînt, albă și împod. bită cu flori cusute-n ibrișin. SLAVICI, O. II 85. Tînărul Socol... așternu bunda sa pe oblîncul șelei. ODOBESCU, S. I 146. 2. (Mold.) Cojocel scurt, fără mîneci, făcut din piei de miel și avînd pe față desene executate din fire de lină de diferite culori, pe care-l poartă țăranii și țărancele; bondiță, pieptar. V. cojocel, ilic. Fratele mamei era un bărbat mare și spătos, cu chimir lat și cu bundă. SADOVEANU, N. F. 12. Se bătu de două ori cu palma peste bunda-i unsuroasă. SADOVEANU, O. VI 512. – Pl. și: blînzi (REBREANU, R. I 214). – Variantă: bondă (BELDICEANU, P. 62) s. f.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fără mîneci, din piele de miel, avînd pe față cusături din fire de lînă colorată, pe care îl poartă țăranii și țărancele; pieptar. – Magh. bunda.

BUNDĂ ~e f. 1) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, împodobit cu ornamente din piele sau cu broderie realizată cu fire de lână colorată; cojocel. 2) Cojoc lung și mițos, confecționat din piei de oaie cu lâna în afară; burcă. [G.-D. bundei] /<ung. bunda

bundă f. cojoc fără mâneci și scurt până la brâu (în Oltenia); în Mold. bondă. [Ung. bunda].

búndă V. bondă.

boandă² sf vz bundă

boantă² sf vz bundă

bondă sf vz bundă

bontă sf vz bundă

bundră sf vz bundă

pondă^[1] sf vz bundă

bondă s.f. v. bundă.

BONDĂ s. f. v. bundă.

bondă f. Mold. V. bundă.

bóndă și boándă (est) și búndă (vest) f., pl. e (ung. rut. bunda). Vestă căptușită maĭ gros pe care o poartă țărancele. – În R.S. și bundaĭcă. În Trans. (Olt) bundă, o haină lungă de postav albastru pe care o poartă preuțiĭ. – Și bondíță, pl. e. V. becheș, bolero, ilic și cojoc.

bundă (reg.) s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bundă (reg.) s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bundă s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bundă, pl. bunde

bundă, -de.

BUNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)

BUNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)

bundă (bunde), s. f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., țig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.

bundă, bonde, (bondă), s.f. 1. Piesă de îmbrăcăminte scurtă, care se pune peste cămașă, fără mâneci și încheiată în față: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop, 1978: 324). 2. (fig.) Piele: „Ți-a da mă-ta pă bondă” (Faiciuc, 2008). ■ (onom.) Bunda, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. bunda „șubă, cojoc” (Șăineanu, DEX).

bondă, s.f. v. bundă.

bondă, bonde, (bundă), s.f. – 1. Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu, 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele regiuni se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop, 1978: 324). 2. (fig.) Piele: „Ți-a da mă-ta pă bondă” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). ♦ (onom.) Bundă, Bunda, Bundaș, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bunda „șubă, cojoc” (Cihac, Galdi, Scriban, Șăineanu, DEX).

bondă, -e, (bundă), s.f. – Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele reg. se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop 1978: 324). – Din magh. bunda „șubă, cojoc”.