BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. decență, jenă, maniere (pl.), pudoare, rușine, sfială, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Lipsit de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Bună-cuviință ≠ obrăznicie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

búnă-cuviínță s. f. (sil. -vi-in-), art. buna-cuviínță, g.-d. art. búnei-cuviínțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink