opțiuni
  • info
3 intrări
26 de definiții

Explicative DEX

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.

buimăcit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: buimăci] Buimăcire.

buimăcit2, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 227 / Pl: ~ciți, ~e / E: buimăci] Buimac.

buimăcit, -ă adj. (pop.) Buimac. • pl. -ți, -te. /v. buimăci.

BUIMĂCIT adj. p. BUIMĂCI. Zăpăcit, năuc, uluit, amețit: unde? îl întrebă ea, ~ă, ca și cum ar fi deșteptat-o din somn (VLAH.) .

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Buimac. Oamenii,.. buimăciți de somn au pus mîna pe arme ș-au dat să iasă pe uși. SADOVEANU, F. J. 747. Tîrziu, cînd se trezi Stamati, buimăcit încă de somn, dădu cu ochii de scrisoarea lăsată de poștaș. BART, E. 21. Capu-i vuia buimăcit ca într-un incendiu. VLAHUȚĂ, O. A. 123. ◊ (Determinat prin «de cap») Mărșăluiți în străin război... buimăciți de cap, Sălbătăciți, otrăviți. TOMA, C. V. 209. ◊ Fig. Plopii... lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Substantivat) Popii se uitau unii la alții ca niște buimăciți. NEGRUZZI, S. I 227.

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.

buimăci vtr [At: BELDMAN, TR. 387 / Pzi: ~ăcesc / E: buimac + -i] 1-2 A deveni (sau a face pe cineva să devină) buimac Si: a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) ului, a (se) zăpăci.

buimăci vb. IV. refl., tr. (pop.) A deveni sau a face să devină buimac; a (se) năuci, a (se) zăpăci. Portarul se buimăcise la cele ce vedea (ISP.). • prez.ind. -esc. /buimac + -i.

BUIMĂCI (-ăcesc) l. vb. tr. A ameți, a zăpăci, a năuci: mă buimăcise vuetul trenurilor (GRIG.). II. vb. refl. A deveni buimac, a ameți, a se zăpăci: portarul se buimăcise la cele ce vedea (ISP.).

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. A deveni buimac; a se ameți (de somn, de băutură, de frică etc.); a se zăpăci, a se năuci. Dacă adormim, mai rău ne buimăcim de somn. SADOVEANU, O. I 139. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. ISPIRESCU, L. 103. Oastea... începu a se buimăci și a se dă înapoi. ISPIRESCU, M. V. 41. ◊ Tranz. Vestea neașteptată l-a buimăcit.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac.

A BUIMĂCI ~esc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimac

A SE BUIMĂCI mă ~esc intranz. A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimac

buimăcì v. a năuci: portarul se buimăcise de cele ce vedea ISP.

buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc.

Ortografice DOOM

buimăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, 3 sg. buimăcește, imperf. 1 buimăceam; conj. prez. 1 sg. să buimăcesc, 3 să buimăcească

buimăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, imperf. 3 sg. buimăcea; conj. prez. 3 să buimăcească

buimăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, imperf. 3 sg. buimăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. buimăcească

Sinonime

BUIMĂCIT adj. 1. v. buimac. 2. v. zăpăcit.

BUIMĂCIT adj. 1. amețit, buimac, năuc, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. aiurit, buimac, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Om ~.)

BUIMĂCI vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

BUIMĂCI vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

Antonime

A se buimăci ≠ a se dezmetici

A buimăci ≠ a dezmetici

Intrare: buimăcit (acțiune)
buimăcit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buimăcit
  • buimăcitul
  • buimăcitu‑
plural
  • buimăcituri
  • buimăciturile
genitiv-dativ singular
  • buimăcit
  • buimăcitului
plural
  • buimăcituri
  • buimăciturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: buimăcit (adj.)
buimăcit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buimăcit
  • buimăcitul
  • buimăcitu‑
  • buimăcită
  • buimăcita
plural
  • buimăciți
  • buimăciții
  • buimăcite
  • buimăcitele
genitiv-dativ singular
  • buimăcit
  • buimăcitului
  • buimăcite
  • buimăcitei
plural
  • buimăciți
  • buimăciților
  • buimăcite
  • buimăcitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: buimăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buimăci
  • buimăcire
  • buimăcit
  • buimăcitu‑
  • buimăcind
  • buimăcindu‑
 singular plural
  • buimăcește
  • buimăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buimăcesc
 (să)
  • buimăcesc
  • buimăceam
  • buimăcii
  • buimăcisem
a II-a (tu)
  • buimăcești
 (să)
  • buimăcești
  • buimăceai
  • buimăciși
  • buimăciseși
a III-a (el, ea)
  • buimăcește
 (să)
  • buimăcească
  • buimăcea
  • buimăci
  • buimăcise
plural I (noi)
  • buimăcim
 (să)
  • buimăcim
  • buimăceam
  • buimăcirăm
  • buimăciserăm
  • buimăcisem
a II-a (voi)
  • buimăciți
 (să)
  • buimăciți
  • buimăceați
  • buimăcirăți
  • buimăciserăți
  • buimăciseți
a III-a (ei, ele)
  • buimăcesc
 (să)
  • buimăcească
  • buimăceau
  • buimăciră
  • buimăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buimăcit, buimăciturisubstantiv neutru

etimologie:
  • buimăci MDA2

buimăcit, buimăcităadjectiv

  • 1. Amețit, buimac, năuc, uluit, zăpăcit. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM
    sinonime: amețit buimac năuc uluit zăpăcit
    • format_quote Oamenii,.. buimăciți de somn au pus mîna pe arme ș-au dat să iasă pe uși. SADOVEANU, F. J. 747. DLRLC
    • format_quote Tîrziu, cînd se trezi Stamati, buimăcit încă de somn, dădu cu ochii de scrisoarea lăsată de poștaș. BART, E. 21. DLRLC
    • format_quote Capu-i vuia buimăcit ca într-un incendiu. VLAHUȚĂ, O. A. 123. DLRLC
    • format_quote Mărșăluiți în străin război... buimăciți de cap, Sălbătăciți, otrăviți. TOMA, C. V. 209. DLRLC
    • format_quote figurat Plopii... lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Popii se uitau unii la alții ca niște buimăciți. NEGRUZZI, S. I 227. DLRLC
    • format_quote Unde? îl întrebă ea, buimăcită, ca și cum ar fi deșteptat-o din somn. (VLAH.) CADE
etimologie:
  • vezi buimăci DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM

buimăci, buimăcescverb

  • 1. A deveni sau a face să devină buimac. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM NODEX
    sinonime: ameți năuci ului zăpăci antonime: dezmetici
    • format_quote Dacă adormim, mai rău ne buimăcim de somn. SADOVEANU, O. I 139. DLRLC
    • format_quote Portarul se buimăcise la cele ce vedea. ISPIRESCU, L. 103. DLRLC
    • format_quote Oastea... începu a se buimăci și a se da înapoi. ISPIRESCU, M. V. 41. DLRLC
    • format_quote Vestea neașteptată l-a buimăcit. DLRLC
    • format_quote Mă buimăcise vuetul trenurilor. (GRIG.) CADE
etimologie:
  • buimac DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „buimăcit” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1