bui(e)cí, bui(e)césc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

buiecí/buicí (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buieceáscă/buiceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buĭecésc v. intr. (d. buĭac; vsl. buĭati, a se face feroce, a se unfla; sîrb. bújati, rut. buĭati, a buĭeci). Cresc în libertate și’n belșug: aicĭ buĭecesc braziĭ și lupiĭ. V. refl. Ridic nasu, devin mîndru: nu vă buĭecițĭ de bogăție! – Și buicesc. V. îmbuĭecesc, năboĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink