bugeac² sn [At: DDRF / Pl: ? / E: ns cf bg бунчак] Colibă pentru adăpostirea bovinelor.

bugeac¹ sn [At: H XIV, 348 / V: -ag¹, buceag^[1] / E: tc buğak] 1 (Reg) Peninsulă. 2 Partea estică a Basarabiei, unde erau așezați tătarii. 3 (Îe) A pus-o Ia ~ A furat-o. 4 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută bugeacul (4)

bugeac¹ s.n. 1 (reg.) Peninsulă. 2 (și nm. pr.) Partea de sud a Basarabiei unde erau așezați tătarii. În Bugeac Gruie-au intrat (ALECS.). 3 expr. (reg.) A trăi ca-n bugeag = a trăi ca un sălbatic. A pus-o la Bugeac = a furat-o. 4 Numele unui dans popular. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -uri. și bugeag, buceag s.n. /<tc. bučak „colț”; „ținut îndepărtat”.

bugeac² s.n. (reg.) Colibă pentru adăpostirea bovinelor. • pl. -uri. /cf. bg. бунчак.

BUGEAC = BUNGEAC 1.

BUGEAC s. n. Ținut de stepă brăzdat de văi adînci și seci și lipsit de ape curgătoare. – Tc. bucak.

Bugeac n. 1. partea meridională a Basarabiei, între Nistru și Dunăre, locuită odinioară de Tătarii Nogai din Crimea cari se așezară aci în 1568; 2. sat în jud. Constanța cu 600 loc. [Tătar BUČAK, unghia, din cauza conformațiunii sale (v. Bucegi)].

2) bugeác n., pl. urĭ și ece (turc. tăt. buğak, unghĭ, colț, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiiĭ, locuit odinioară de Tătarĭ). Vechĭ. Peninsulă. Azĭ. Ml. Un dans popular. Btș. (bugeag, pl. urĭ și ege). Pustiŭ. A trăi ca’n bugeag, a trăi ca un sălbatic, ca într’un loc pustiŭ.

1) bugeác m. V. bungeac.

bugeag¹ sn vz bugeac¹

buceag s.n. v. bugeac¹.

bugeag s.n. v. bugeac¹.

❍BUNGEAC sbst. 1 🌿 Complex de mai mulți mușchi care formează împreună un frumos covor verde și moale ¶ 2 Amestecătură de lemne putrede, cu buruieni, cu spini și altele, prin văi, în apropierea rîurilor (VIC.) [srb. bučjak „făget” + bunget].

bungeác (ea dift.) n., pl. inuz. urĭ (var. din buncĭuc, adică „tuĭ, coadă de cal, plantă echisetacee”. La Cdr. sîrb. bučjak, făget). Nord. Mușchĭ vegetal care formează frumosu covor al munților. Trans. Putregaĭ gros compus din vreascurĭ și frunze în văgăunĭ. – Și bugeac.

bugeac s. n., pl. bugeacuri

BUGEAC, denumire tătărească sau turcească a S Basarabiei.

BUGEÁC (< tc.) s. n. Regiune de stepă brăzdată de văi cu versanți povîrniți, lipsită de ape curgătoare.

BUGEAC, toponim al cunoscutei regiuni unghiulare,vechiul Onglos. Rar can. de persoană: Bugeac, Șt., pitar, 1793 (BCI VII 34); – Ion (Sur VIII); – Octav, prof., Ploiești 1899.