bucșă sf vz bucea

bucșă s.f. (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucea. • pl. -e. /<germ. Buchse, pol. buks.

❍BUCȘĂ (pl. -șe) sf. Mold. Trans. = BUCEA: roțile se ’nglodau pînă ’n ~ (VLAH.).

BUCȘĂ², bucșe, s. f. Bucea (1). Aici nu se îmbucase bine o bucșă, dincoace nu fusese rotunjită o hulubă. PAS, L. I 73. Constantin a lui Ghinea își ungea bucșele căruții în ocol. POPA, V. 257.

BUCȘĂ¹ s. f. V. bocșă.²

BUCȘĂ, bucșe, s. f. Bucea (1). – Din bucea (influențat de ucr. buksa).

BUCȘĂ ~e f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucea. 2) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul piesei cu care se îmbină; bucea. [G.-D. bucșei] /<ucr. bukša

bucșă f. Mold. bucea de roată. [Rut. BUKȘ (din germ. Büchse)].

búcșă f., pl. e (rut. búkša, pol. buksa, d. germ. buchse, cutie. V. busolă, pușcă). Est. ș.a. Bucea, tub de fer care căptușește pin năuntru butucu roateĭ ca să nu se roadă.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Instalație rudimentară pentru distilarea uscată a lemnului în vederea obținerii mangalului; p ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

bocșă¹ sf [At: DENSUSIANU, T. H. 310 / Pl: ~șe / E: mg boksa] (Trs) 1 Grămadă de lemne care se ard pentru a se face mangal. 2 (Pex) Cărbunărie. 3 (Înv) Mineral pentru vopsit mașinile și sobele de fier.

bocșă² sf vz bucșă^[1]

bocșea sf vz bucea

bucce sf vz bucea

buccea sf vz bucea

bucea sf [At: LB / V: bocșă, bocșea, buccea, bucșă, bucce, bucie / Pl: ~ele / E: ml buccella] 1 Cilindru metalic care căptușește pe dinăuntru butucul roților de căruță (sau de camion). 2 (Reg) Roata de fier a leucei. 3 Manșon de metal montat între două piese. 4 Verigă ce prinde mânerul șurubelniței de limbă Si: brățară. 5 Gâtul pâlniei Si: burlui. 6 Cavitatea unui candelabru sau a unui sfeșnic în care se pune lumânarea. 7 Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. 8 Colac în formă de coroniță.

bucie sf vz bucea

bocșă s.f. 1 (reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni. ♦ Ext. Cărbunărie. 2 Depozit de minereuri bogate în sulf. • pl. -e. /<magh. boksa.

bucea s.f. 1 (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucșă. ♦ Cilindru de fontă care căptușește interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). ♦ (reg.) Țeava la pîlnie. 2 Scobitură într-o piesă de lemn în care intră capul altei piese cu care se îmbină. 3 Mecanism în care se prinde luminarea în sfeșnic sau candelabru. • pl. -ele. /lat. buccĕlla, -ae „guriță”.

❍BOCȘĂ sf. Trans. Băn. 1 Grămadă de lemne așezate spre a se arde și a se face cărbuni ¶ 2 Locul unde se ard lemnele pentru a le preface în cărbuni, cărbunărie [ung. boksa].

BUCEA (pl. -cele) sf. 🔧 1 Colac de fier vîrît în butucul roții spre a-l feri să nu se roadă de fusul osiei (👉 ROATĂ): o luam pe șleau, cu roatele în noroiu pînă la ~ (I. -GH.). ¶ 2 Cilindrul de metal de la capătul tocului de scris, în care se vîră penița ¶ 3 Veriga, brățara șurupelniței ¶ 4 Partea sfeșnicului în care se vîră lumînarea [lat. buccĕlla].

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. (Transilv.) Grămadă de lemne în formă de piramidă, pregătite pentru a fi transformate, prin ardere înceată, în cărbuni. ♦ Locul unde se ard lemnele pentru a fi prefăcute în cărbuni; cărbunărie. – Variantă: bucșă (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 7/5) s. f.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Cilindru de fier cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții; bucșă². La barieră se isprăvise caldarîmul și o luam pe șleau, cu roatele în noroi pînă la bucea. GHICA, S. 241. ♦ Manșon de metal montat între două piese (între care există o mișcare relativă) spre a le proteja de uzură. 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte (mînerul șurubelniței, al daltei etc.).

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor în vederea unei desulfurări parțiale. – Magh. boksa.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.

BUCEA ~ele f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

buceà f. 1. colac de fier vârât în căpățâna roții, care o apără, să nu se roază de osie; 2. gaura sfeșnicului în care se bagă lumânarea; 3. țeava pâlniei. [Lat. BUCCELLA, guriță (după forma-i circulară)].

bócșă f., pl. e (ung. boksa, bogsa, grămadă de lemne de făcut mangal). Vest. Grafit, mineral de văpsit mașinile și sobele de fer.

buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă, pl. bucșe

bocșă (reg.) s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele

bocșă (reg.) s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele, art. bucelele

bocșă s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele

bucea

bucea (bucele), s. f. – 1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).

BUCȘĂ subst. ( = bucéa) sau < buca + suf.-șa (după Drăganu, DR VII). 1. Bucșa b. (16 B V 44); – fam. (17 B II 163); Bucșă (P Gov f° 12). și s. 2. Bucșan, am., mold. (Ins 325; Sd XXI);-a f., țig. (Gorj 219); -i s; Bucșănescu, (Ard II; Sd VIII); -l, Ion (IO 170); Bucșenescu, B., 1688 (D Buc). 3. Bucșă (Dm; Ard; Giur 147; Gorj); – boier (Cat; 17 B I 297, III 371; – fam., mold. (C Bog); alte derivate moldovenești (ib. p. 389 n. 9). 4. Bucșe (13 – 15 B 195; 16 B V 44); – erei. pren. (P⁴); – S., mold., act. 5. Bucșea (Hur); – călăraș 1655 (Sd IV 42); Bucș/ești, -enești ss.; -ănescu (Î Div); Bucșinescu (Arh); Bucșoaia s.

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel (~ la osia carului.)

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

BOCȘĂ s. v. cărbunărie.

BUCEA s. v. brățară, gât.

BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

bocșă s. v. CĂRBUNĂRIE.

bucea s. v. BRĂȚARĂ. GÎT.

BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

bocșă, bocșe, s.f. (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal). ■ (onom.) Bocșa(n), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (DEX, MDA).

bocșă, bocșe, s.f. – (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș, 1986: 67). ♦ (onom.) Bocșa, Bocșan, nume de familie (26 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

bocșă, -e, s.f. – Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș 1986: 67). – Din magh. boksa (DEX).