BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

bubă s.f. 1 Nume generic dat umflăturilor dureroase cu caracter purulent ale țesutului subcutanat. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube! (ISP.). ◊ Expr. (fam.) A avea bube în cap = a fi făcut lucruri rele care ar putea ieși la iveală. A face buba (și, eliptic, buba!) = (mai ales ca avertizare pentru copii) a se lovi. A ședea ca o bubă coaptă v. copt. A fi bubă coaptă v. copt. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă v. copt. A pune degetul pe bubă v. pune. A se sparge buba v. sparge. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Gener. Leziune a pielii; rană. Se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă (ISP.). ♦ Ext. Excrescențe pe suprafața fructelor și legumelor. 2 Fig. (fam.) Punct slab, parte delicată a unei probleme. Acolo unde este buba și răul (AGÂR.). ♦ Încurcătură. Stați, că d-aici începe buba cu Miai (PRED.). ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). I s-a stricat mașina și nu știa unde-i buba. • pl. -e. /form. expr.

BUBĂ (pl. -be) sf. 1 🩺 Umflătură pe piele în formă de bășică, de obiceiu plină de puroiu; proverb: (a umbla cu cineva) ca cu o ~ coaptă, cu binișorul, căutînd să nu-l atingă, să nu-l supere ¶ 2 Fig. familiar Punctul dureros, pricina supărării: asta e buba vieții mele (BR. -VN.); îi știu eu buba; aici e buba, aci e aci, aci e toată greutatea ¶ 3 🐕 BUBA-MÎNZULUI, boală a mînjilor, caracterizată printr’o bubă care se face pe cap, de pe urma căreia vita e tristă, strănută des și-i curge un fel de puroiu pe nas ¶ 4 🩺 🐕 BUBĂ-NEAGRĂ sau BUBĂ REA, dalac ¶ 5 🩺 BUBA-VÎNĂTĂ, o bășică care se face mai ales la mîini (mai adesea între degete) și la picioare ¶ 6 Maram. 🩺 Pelagră (BRL.) ¶ 7 🩺 pop. BUBE-DULCI pl. Bubulițe care ies la copii pe față, pe lîngă gură și pe cap ¶ 8 📆 pop. Sărbătoarea-bubelor = BARBURA 2 ¶ 9 🌿 FRUNZĂ-DE-REA 👉 BUBERIC ¶ 10 🌿 Mică crestătură rotundă și vîrtoasă pe coaja fructelor [sl.].

BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. V. abces, buboi, furuncul. Se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele. PAS, L. I 71. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? ISPIRESCU, L. 386. Am făcut o bubă-n cap. ȘEZ. III 201. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. ◊ Compuse: (popular) bubă-neagră = dalac. [Filozofii măriei-tale] dobitoace să fie și să-i taie casapii; casapi să fie și să piară de bubă-neagră. SADOVEANU, D. P. 102; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, de obicei în jurul gurii sau pe cap. ◊ Fig. Știu, dragul maichii, că buba ta e la inimă, de mînie și obidă. SADOVEANU, M. C. 50. ♦ Rană. După ce veni ursul la dînsul, [Țugulea] se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă. ISPIRESCU, L. 326. ◊ Fig. Punct slab, parte gingașă, delicată, plină de dificultăți a unei probleme. În alte părți oamenii se luptă împotriva ei [a nedreptății], pe cînd noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare. REBREANU, R. I 65. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. ♦ Încurcătură, dificultate. Stați, că d-aici începe buba cu Miai. PREDA, Î. 82.

bube-dulci (herpes) s. f. pl.

!bube-dulci (herpes) s. f. pl.

bube dulci s. f. + adj.