brândușă, -e, (blândușă), s.f.- (bot.) Plantă erbacee cu flori violete, în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus Heuffelianus) sau toamna (Colchicum autumnale): „Că-i vremea de-mpodobit / Tăt cu aor și argint, / Pe la ușe, cu blândușe” (Calendar 1980: 1); „Când înfloresc blândușele toamna, va fi toamnă lungă” (Calendar 1980: 10). Florile se folosesc la răni, degerături și contra reumatismului; decoctul plantei se utilizează la spălatul pe cap, pentru creșterea părului și contra păduchilor; fetele îl pun în smântână și apoi se ung pe față pentru a deveni mai rumene (Dumitru 1992: 89-90). – Cuvânt autohton (Pușcariu, Russu); Din rad. *brend-, „umflat” (Giuglea).