Bruno m. 1. (St.), fundatorul ordinului Cartuzienilor lângă Grenobla (1030-1101); 2. (Giordano), filozof italian, adversar al scolasticei și al aristotelismului, ars la Roma în 1600.

BRUNO, Giordano (1548-1600), filozof renascentist italian. Întemnițat de Inchiziție în 1592, a fost ars pe rug la Roma, ca eretic. Sub influența neoplatonismului italian, el preconiza să nu se folosească decît rațiunea pentru a cunoaște lumea. În dialogurile sale („Despre cauză, principiu și unitate”, „Despre infinit, univers și lumi”), a expus o filozofie panteistă (natura este „Dumnezeu în lucruri”). Dezvoltînd concepția heliocentrică a lui Copernic, a susținut existența unui Univers infinit cu o infinitate de lumi.

SE NON È VERO È BEN TROVATO (it.) dacă nu e adevărat e bine găsit – Giordano Bruno, „Gli eroici furori”. Mod de a pune la îndoială veracitatea unei informații sau a unei legende, admițând totodată că e adecvată.