bruftului v vz bruftui

bruftului vb. IV. tr. v. bruftui.

BRUFTULUI, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. A bruftui (2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.

BRUFTULUI, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bruftui (2). – Din bruft.

bruft sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

bruftui vt [At: DAMÉ, T. 103 / V: ~tului, ~ust~, ~uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.

bruft s.n. (reg.) Prima tencuială aruncată pe perete cu mistria fără a fi netezită. • pl. -uri. /cf. tc. persan, âbruft „stropitul pămîntului cu apă”.

bruftui vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică tencuială) A pune pe perete cu mistria. 2 Fig. (fam.; compl. indică ființe, persoane etc.) A brusca; a mustra. Deseori bruftuia pe fiică-sa. • prez.ind. -iesc. și bruftului vb. IV. /bruft + -ui.

BRUFT sbst. 🏠 Varul ce zidarul aruncă cu mistria pe peretele de tencuit.

BRUFTUI (-uesc) vb. tr. 1 🏠 A arunca cu mistria tencuială pe un zid ¶ 2 Fig. familiar A certa strașnic, a ocărî sdravăn [bruft].

BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria.

BRUFTUI, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că ea face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.

BRUFTUI, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.

A BRUFTUI ~iesc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.

bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].

bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.

bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.

bruftului (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiesc, 3 sg. bruftuluiește, imperf. 1 bruftuluiam; conj. prez. 1 sg. să bruftuluiesc, 3 să bruftuluiască

bruftului (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiesc, imperf. 3 sg. bruftuluia; conj. prez. 3 să bruftuluiască

bruftului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiesc, imperf. 3 sg. bruftuluia; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiască

bruft (reg.) s. n., pl. brufturi

bruftui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, 3 sg. bruftuiește, imperf. 1 bruftuiam; conj. prez. 1 sg. să bruftuiesc, 3 să bruftuiască

bruft (reg.) s. n., pl. brufturi

bruftui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, imperf. 3 sg. bruftuia; conj. prez. 3 să bruftuiască

bruft s. n., pl. brufturi

bruftui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, imperf. 3 sg. bruftuia.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiască

bruft (brufturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.

bruftului, bruftuluiesc v. t. v. bruftui.

bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).

BRUFTULUI vb. v. brusca.

bruftului vb. v. BRUSCA.

BRUFTUI vb. v. brusca.

bruftui vb. v. BRUSCA.