bruftuire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: bruftui] 1-4 Bruftuială (1-4).

bruftuire s.f. (reg., fam.) Acțiunea de a bruftui și rezultatul ei. • pl. -i. /v. bruftui.

BRUFTUIRE, bruftuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a bruftui.

bruftui vt [At: DAMÉ, T. 103 / V: ~tului, ~ust~, ~uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.

bruftului v vz bruftui

bruftui vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică tencuială) A pune pe perete cu mistria. 2 Fig. (fam.; compl. indică ființe, persoane etc.) A brusca; a mustra. Deseori bruftuia pe fiică-sa. • prez.ind. -iesc. și bruftului vb. IV. /bruft + -ui.

bruftului vb. IV. tr. v. bruftui.

BRUFTUI (-uesc) vb. tr. 1 🏠 A arunca cu mistria tencuială pe un zid ¶ 2 Fig. familiar A certa strașnic, a ocărî sdravăn [bruft].

BRUFTUI, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că ea face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.

BRUFTUI, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.

A BRUFTUI ~iesc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.

bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.

bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.

bruftuire (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuirii; pl. bruftuiri

bruftuire (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuirii; pl. bruftuiri

bruftuire s. f., g.-d. art. bruftuirii; pl. bruftuiri

bruftui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, 3 sg. bruftuiește, imperf. 1 bruftuiam; conj. prez. 1 sg. să bruftuiesc, 3 să bruftuiască

bruftui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, imperf. 3 sg. bruftuia; conj. prez. 3 să bruftuiască

bruftui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiesc, imperf. 3 sg. bruftuia.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiască

bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).

bruftului, bruftuluiesc v. t. v. bruftui.

BRUFTUIRE s. v. bruscare.

bruftuire s. v. BRUSCARE.

BRUFTUI vb. v. brusca.

bruftui vb. v. BRUSCA.