broșă sf [At: DA / V: (îrg) brociu / Pl: ~șe / E: fr broche] 1 Podoabă femeiască ce se prinde de haine cu un ac Cf agrafă. 2 (Teh) Unealtă în formă de cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie, pentru evacuarea gazelor. 3 (Teh) Schelet metalic al unui miez de turnătorie în formă cilindrică. 4 (Teh) Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea (interioară sau exterioară) a pieselor metalice.

broșă s.f. 1 Bijuterie, prevăzută cu un ac, pe care femeile o poartă prinsă la rochie, la șal, pe haină etc. 2 (tehn.) Schelet metalic de formă cilindrică al unui miez de turnătorie. 3 (tehn.) Instrument de așchiere (tronconică sau prismatică), cu tăișuri multiple, care este folosit la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. 4 (med.) Tijă metalică fină cu vîrful ascuțit, utilizată în chirurgia ortopedică, în osteosinteză, sau pentru ancorarea dispozitivelor de tracțiune-extensie. • pl. -e. /<fr. broche.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie femeiască prevăzută cu un ac, care se poartă înfiptă în rochie, în guler, în șal etc. Broșe în chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. 3. Unealtă de tăiere adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară; ac de broșat.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.

BROȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].

BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)

BROȘĂ ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broșei] /<fr. broche

broșă f. ac de piept (= fr. broche).

*bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).

BROȘA, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere cu o broșă o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.

brociu² sm vz broșă

broșa vt [At: DA / Pzi: ~șez / E: fr brocher] 1 A coase foile și copertele unei cărți, broșuri etc. 2 (Teh) A prelucra o piesă metalică pentru a obține găuri străpunse sau suprafețe exterioare de o anumită formă.

broșa vb. I. tr. 1 (compl. indică coli, foi, cărți, reviste etc.) A lega sau a coase împreună într-o copertă (moale). 2 (tehn.; compl. indică suprafețe de piese din metal) A găuri sau a șănțui prin așchiere cu o broșă. ◊ Mașină de broșat = mașină cu broșă. 3 (țes.) A face ornamente pe o țesătură prin introducerea, în timpul țesutului, a unui fir colorat. 4 (med.; compl. indică fracturi) A imobiliza cu ajutorul unei broșe. • prez. ind. -ez. /<fr. brocher.

BROȘA, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.

BROȘA, broșez, vb. I. Tranz. 1. (Spre deosebire de lega, compacta) A coase împreună colile unei broșuri, ale unui caiet, ale unei cărți etc., punîndu-le într-o copertă moale. ◊ (Absol.) Te-au pus să broșezi, adică să coși coală cu coală. PAS, Z. I 274. 2. A prelucra o piesă metalică, găurind-o sau șănțuind-o prin așchiere. ◊ Mașină de broșat = mașină prevăzută cu o broșă (3), servind la găurirea și la șănțuirea, prin așchiere, a pieselor metalice. Ac de broșat = broșă (3).

BROȘA, broșez, vb. I. Tranz. 1. A coase împreună colile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc., punîndu-le într-o copertă moale. 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. ◊ Mașină de broșat = mașină de așchiere care servește la găurirea sau la șănțuirea pieselor metalice. – Fr. brocher.

BROȘA vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broșuri, ale unei cărți etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a șănțui prin așchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -șează, 4 -șăm, ger. -șînd. / < fr. brocher].

BROȘA vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broșuri, cărți etc. 2. a găuri, a șănțui prin așchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o țesătură prin introducerea, în timpul țesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)

ceas-broșă s. n. Ceas care servește drept broșă ◊ „Am văzut ceasuri cu care poți înota liniștit la o adâncime de 200 m; ceasuri-pandantiv și ceasuri-broșă; ceasuri ultraplate înalte numai de 3 mm; ceasuri-calendar și ceasuri-brichetă; ceasuri pentru navigația aeriană, care indică simultan timpul mediu și unghiul orar corespunzător timpului sideral.” Sc. 8 V 65 p. 4 //din ceas + broșă//

A BROȘA ~ez tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broșa. /<fr. brocher

broșà v. a îndoi și coase laolaltă foile unei cărți.

*broșéz v. tr. (fr. brocher). Cos foile uneĭ cărțĭ: carte broșată, dar nu scorțită.

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă, pl. broșe

broșă, -șe.

broșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. broșez, 3 broșează, 1 pl. broșăm; conj. prez. 1 sg. să broșez, 3 să broșeze; ger. broșând

broșa (a ~) vb., ind. prez. 3 broșează, 1 pl. broșăm; ger. broșând

broșa vb., ind. prez. 1 sg. broșez, 3 sg. și pl. broșează, 1 pl. broșăm; ger. broșând

broșa (ind. prez. 3 sg. și pl. broșează, 1 pl. broșăm, ger. broșînd)

broșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.

BRÓȘĂ (< fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.

broșa, broșez v. t. (intl.) a ancheta, a cerceta.