brocĭ m. (sîrb. broć, roĭbă, d. vsl. broštĭ, purpură). Roĭbă, o plantă. S.n. Vechĭ. Ocră roșie.

brochiu sm vz brociu¹

brociu¹ sm [At: IORGA, S. D. XII, 40 / V: brochiu / E: srb broc] (Reg) 1 Creion. Cretă. 3 Cerneală roșie. 4 (Bot; reg) Roibă (Potecitilla procucupens).

brociu² sm vz broșă

broșă sf [At: DA / V: (îrg) brociu / Pl: ~șe / E: fr broche] 1 Podoabă femeiască ce se prinde de haine cu un ac Cf agrafă. 2 (Teh) Unealtă în formă de cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie, pentru evacuarea gazelor. 3 (Teh) Schelet metalic al unui miez de turnătorie în formă cilindrică. 4 (Teh) Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea (interioară sau exterioară) a pieselor metalice.

roibă² a vz roib

roibă¹ sf [At: LB / V: (reg) mai~, robia, rodea, roghie, ~bie, rughie / Pl: ~be / E: ml robia] 1 Plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, cu rădăcina conținând o materie colorată roșie Si: garantă, otrățel, pațachină, (reg) buruiana-faptului, faptnic, rumenele {Rubia tinctorum). 2 (Bot; reg; îf robia) Soi de mazăre timpurie (Orbus vernus). 3 (Bot; reg) Dumbravnic (Melittis melissophyllum). 4 (Bot; reg) Rumeneală (5) (Potentilla procumbens).

broșă s.f. 1 Bijuterie, prevăzută cu un ac, pe care femeile o poartă prinsă la rochie, la șal, pe haină etc. 2 (tehn.) Schelet metalic de formă cilindrică al unui miez de turnătorie. 3 (tehn.) Instrument de așchiere (tronconică sau prismatică), cu tăișuri multiple, care este folosit la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. 4 (med.) Tijă metalică fină cu vîrful ascuțit, utilizată în chirurgia ortopedică, în osteosinteză, sau pentru ancorarea dispozitivelor de tracțiune-extensie. • pl. -e. /<fr. broche.

BROCIU sbst. 🌿 ROIBĂ [srb.].

*BROȘĂ (pl. -șe) sn. Ac de piept, împodobit uneori cu pietre scumpe (🖼 620) [fr. broche].

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie femeiască prevăzută cu un ac, care se poartă înfiptă în rochie, în guler, în șal etc. Broșe în chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. 3. Unealtă de tăiere adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară; ac de broșat.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.

BROȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].

BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)

ceas-broșă s. n. Ceas care servește drept broșă ◊ „Am văzut ceasuri cu care poți înota liniștit la o adâncime de 200 m; ceasuri-pandantiv și ceasuri-broșă; ceasuri ultraplate înalte numai de 3 mm; ceasuri-calendar și ceasuri-brichetă; ceasuri pentru navigația aeriană, care indică simultan timpul mediu și unghiul orar corespunzător timpului sideral.” Sc. 8 V 65 p. 4 //din ceas + broșă//

BROȘĂ ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broșei] /<fr. broche

brociu n. plantă numită obișnuit roibă. [Serb. BROČ].

broșă f. ac de piept (= fr. broche).

*bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).

róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță.

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă, pl. broșe

broșă, -șe.

broci s. m. – 1. Culoare roșu-aprins, ocru roșu. – 2. Roibă (Rubia tinctorum). Sb. broč (Cihac, II, 69). Sec. XVIII, puțin folosit.

broșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.

BRÓȘĂ (< fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.

BROCI s. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.

broci s. v. GARANȚĂ. OTRĂȚEL. PAȚACHINĂ. ROIBĂ.

broci s.n. (reg.) creion, cretă sau cerneală roșie.