BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
baron
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
baron
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRÂNCĂ1 f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ◊ ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ◊ A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) pedicuță. 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.) Mână ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se târî etc.) pe (sau în) brânci = a merge (sau a fugi etc.) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brânci = a munci până la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
brîncă (-ci), s. f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
brâncă (erizipel, salicornie) s. f., pl. brânce
Sursa: DMLR
(1981)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) brî́ncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) brî́ncă f., pl. ĭ (vgr. braghós, pron. bránhos, răceală, brîncă porcească, de unde și alb. brăngă. D. rom. vine sîrb. Banat brinka, orbalț). Erizipel, orbalț. (De boala asta suferă și vitele, care se unflă la gît și la cap, afară de bivolĭ).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRANCO (PARIMA) Rio ~, rîu în N Braziliei, afl. stg. al lui Rio Negro; 1.340 km. Se formează din Serra Pacaraima (Pod. Guyanelor) prin unirea rîurilor Uraricoera și Tacutu și trece prin Boa Vista. Navigație.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CASTELO BRANCO [castélu brãcu], Camillo (1825-1890), romancier portughez. Viziune romantică cu momente de realism dramatic și naturalism („Dragoste neînfrînată”, „Braziliana din Prazins”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RIO BRANCO [ríu brəŋku] 1. Oraș în V Braziliei, pe râul Acre, centrul ad-tiv al statului Acre; 245,5 mii loc. (2003). Centru comercial (cauciuc, lemn). Prelucr. petrolului și a lemnului; cauciuc. Universitate (1971). Fondat în 1882. 2. V. Branco (Parima), Rio ~.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink