opțiuni
  • info
2 intrări
20 de definiții

Explicative DEX

BRĂCUIRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui.

BRĂCUIRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui.

brăcuire sf [At: I. IONESCU, D. 172 / Pl: ~ri / E: brăcui + ~ re] (Reg) 1-2 Selectare și alegere a părților bune de cele rele Si: brăcuit (1), brăcuitură. 3 Răvășire. 4 Deteriorare.

brăcuire s.f. (reg.) Acțiunea de a brăcui și rezultatul ei. • sil. -cu-i-. pl. -i. /v. brăcui.

BRĂCUIRE, brăcuiri, s. f. Acțiunea de a brăcui.

BRĂCUIRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.

BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.

BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.

brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бракувати] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora.

brăcui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, lucruri neutilizabile etc.) A separa, alegînd tot ceea ce este mai bun. ♦ Ext. A răvăși; a deteriora. 2 A tăia arborii buni, lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în grupuri rare. • sil. -cu-i. pl. -iesc. /brac2 + -ui.

BRĂCUI (-ăcuesc) vb. tr. 1 A alege bracurile, a pune de-o parte ce e de lepădat 2 A lăsa numai lucrurile netrebnice, alegînd tot ce e mai bun: toată pădurea este ciuntită și brăcuită de dînșii (ION.).

BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.

BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2.

brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.

brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.

Ortografice DOOM

brăcuire (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuirii; pl. brăcuiri

brăcuire (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuirii; pl. brăcuiri

brăcuire s. f., g.-d. art. brăcuirii; pl. brăcuiri

brăcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiesc, 3 sg. brăcuiește, imperf. 1 brăcuiam; conj. prez. 1 sg. să brăcuiesc, 3 să brăcuiască

brăcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiesc, imperf. 3 sg. brăcuia; conj. prez. 3 să brăcuiască

brăcui vb., ind. prez. 1 și 3 pl. brăcuiesc, imperf. 3 sg. brăcuia; conj. prez. 3 sg. și pl. brăcuiască

Arhaisme și regionalisme

brăcui, brăcuiesc, v.t. (reg.) 1. A tăia lemnul bun dintr-o pădure. 2. A rări vânatul din pădure, selectând animalele cele mai viguroase. – Din brac „rest, rămășiță” (Scriban, DLRM).

Intrare: brăcuire
brăcuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brăcuire
  • brăcuirea
plural
  • brăcuiri
  • brăcuirile
genitiv-dativ singular
  • brăcuiri
  • brăcuirii
plural
  • brăcuiri
  • brăcuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: brăcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brăcui
  • brăcuire
  • brăcuit
  • brăcuitu‑
  • brăcuind
  • brăcuindu‑
 singular plural
  • brăcuiește
  • brăcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brăcuiesc
 (să)
  • brăcuiesc
  • brăcuiam
  • brăcuii
  • brăcuisem
a II-a (tu)
  • brăcuiești
 (să)
  • brăcuiești
  • brăcuiai
  • brăcuiși
  • brăcuiseși
a III-a (el, ea)
  • brăcuiește
 (să)
  • brăcuiască
  • brăcuia
  • brăcui
  • brăcuise
plural I (noi)
  • brăcuim
 (să)
  • brăcuim
  • brăcuiam
  • brăcuirăm
  • brăcuiserăm
  • brăcuisem
a II-a (voi)
  • brăcuiți
 (să)
  • brăcuiți
  • brăcuiați
  • brăcuirăți
  • brăcuiserăți
  • brăcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • brăcuiesc
 (să)
  • brăcuiască
  • brăcuiau
  • brăcuiră
  • brăcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

brăcuire, brăcuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi brăcui DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98

brăcui, brăcuiescverb

  • 1. regional A alege bracurile; a da deoparte ceea ce este nefolosit. DEX '09 CADE DEX '98 DLRLC DLRM
    • 1.1. A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
      • 1.1.1. prin extensiune Deteriora, răvăși, strica. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
        sinonime: deteriora răvăși strica
      • 1.1.2. silvicultură A tăia o pădure în mod neregulat, scoțând arborii buni și lăsând pe cei cu defecte, care rămân în pâlcuri rare. DEXI DLRLC
        • format_quote Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.