brăcie sf [At: VICIU, GL. 21 / Pl: ~i / E: lp *brac] (Reg) Brăcire.

brăcie s.f. (reg.) Brîu lung, de lînă, cusut pe la margini cu mărgele. • pl. -ii. g.-d. -iei. /lat. bracĭniam.

❍BRĂCIE = BRĂCIRE.

brăcie (brăcea) f. cingătoare lungă de lână, înflorată cu mărgele și fluturi, ce se poartă obișnuit peste brâu. [Derivat din bracă (ca fășie din fașă)].

brăcíe și -ílă V. brăcirĭ.

brăcele sf vz brăcire

brăcile sfp vz brăcire

brăcină sf vz brăcire

brăciră sf vz brăcire

brăcire sf [At: JAHRESBER. III, 277 / V: ~ciră, brecir, ~cile, ~cină, ~cele / Pl: ~ri, ~ile / E: lp brăcele] 1 (Mpl) Brâu îngust pentru încins, țesut din lână și purtat atât de bărbați, cât și de femei. 2 (Pan; lpl) Lănțușuri care leagă codirla de car.

brăcină s.f. v. brăcire.

brăciră s.f. v. brăcire.

brăcire s.f. (pop.) Brîu îngust pentru încins, țesut din lînă și purtat atît de bărbați, cît și de femei. • pl. -i. și brăcină, (reg.) brăciră s.f. /lat. pop. bracile.

❍BRĂCELE sf. pl. Olten. = BRĂCIRE.

❍BRĂCINĂ (pl. -ini) sf. Trans. 👕 = BRĂCIRE: mijlocul și-l strîng cu o... ~ lată în mai multe colori (PĂC.) [lat. *bracīna < braca].

BRĂCIRE (mai adesea pl. BRĂCIRI) sf. Olten. Tr.-Carp. 👕 Cingătoare lungă și îngustă țesută din lînă, care înconjură mijlocul de mai multe ori, bete (🖼 569) [lat. bracīle].

brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. Bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ; brăcilă, f, pl. e: se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f.

brăcire (brăciri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca.

brăcire, brăciri, s.f. (reg.) cingătoare, brâu îngust.