boteza (botez, botezat), vb. – 1. A (se) supune botezului. – 2. A pune nume. – 3. A muia, a îndoi cu apă. – Mr. batiz, bătizări, megl. pătedz, pătidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Pușcariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR); cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg. bateza), prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului lat. pt este efectul unei disimulări a labialelor (Rosetti-Graur, BL, III, 72); Candrea, Élements, 9 și Pușcariu, Lat. ti., 9, încercaseră s-o explice presupunînd că termenul intrase mai tîrziu în rom., din it. Der. botejune, s. f. (botez); botez s. n. (ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii; baie; apă sfințită) botezat, s. m. (creștin); botezătoare, s. f. (înv., cristelniță); botezător, adj. (care botează; Sfîntul Ioan Botezătorul); nebotezat, adj. (păgîn, evreu; curat, fără a fi amestecat cu apă). Cf. Bobotează.