botaș² sm vz butaș

botaș¹ sm [At: H X, 21 / Pl: ~i / E: botă² + -aș] 1 (Mol) Hăitaș. 2 (Buc) Bătăuș.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. – Din magh. bujtás.

boteș^[1] sm vz butaș

butaș sm [At: ECONOMIA, 158/2 / V: bot~ / Pl: ~i / E: mg bujtás] Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă Cf răsad.

butaș s.m. (bot.) Lăstar, frunză, fragment de rădăcină, tulpină, mugure detașate de planta-mamă, care, sădite în pămînt, în condiții favorabile de umezeală, lumină și căldură, produc rădăcini, formînd o nouă plantă. • pl. -i. /<magh. dial. bútás.

BUTAȘ sm. 🌿 Rămurică tăiată dintr’o plantă (viță de vie, salcie, plop, liliac, mușcată, etc.) îngropată cu capătul tăiat în pămînt, ca să prinză rădăcină (🖼 688) [comp. ung. bujtás].

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pămînt, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.

BUTAȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS].

bóteș V. butaș.

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.

butaș s. m., pl. butași

butaș s. m., pl. butași

butaș s. m., pl. butași

butaș, (butași), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).

BOTAȘ s. v. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, mânător.

botaș s. v. BĂTĂIAȘ. GONACI. GONAȘ. HĂITAȘ. MÎNĂTOR.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

botaș, botași, s.m. Paznic (la vite). ■ (onom.) Botaș, nume de familie în jud. Maram. – Din botă + suf. -aș (MDA).

botaș, botași, s.m. – Paznic (la vite). ♦ (onom.) Botaș, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din botă + suf. -aș (MDA).

botaș, -i, s.m. – Paznic (la vite). – Din botă „băț, toiag, par” (< magh. bot < sl. bŭtŭ) + -aș.