BONDOC, -OACĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni și, fig., despre obiecte) Scurt și îndesat, mic și gros. Pînă mai an, soră-mea Vanghelina era bondoacă... și dintr-o dată s-a lungit, s-a deșirat. STANCU, D. 168. Una lungă și slabă, alta bondoacă și dolofană. PAS, L. I 126. E măruntă și bondoacă, dar de ani nu e mică. SLAVICI, V. P. 41. Vedeți cît de frumos se ține [pridvorul] pe stîlpii lui bondoci de stejar cioplit. CARAGIALE, M. 101. ◊ (Substantivat) Căldarea au luat-o? – Luat, dom’ Ioniță! i-a răspuns bondocul. GALAN, Z. R. 272. – Variantă: (Mold.) bunduc, -ă (SADOVEANU, O.III 536) adj.