BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A BONCĂLUÍ ~iéște intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemător și puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BONCĂLUÍ, boncăluiesc, vb. IV. Refl. și intranz. A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BONCĂLUÍ vb. v. boncăi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

boncăluí vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiéște, imperf. 3 sg. boncăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăluiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink