bombănit¹ sn [At: SADOVEANU, ap. CADE / E: bombăni] Bombănire (2).

bombănit², ~ă^[1] a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bombăni] (D. cuvinte) încet și neinteligibil din cauza nemulțumirii. corectat(ă)

bombănit², -ă adj. (fam.; despre cuvinte) Care este rostit încet și nedeslușit din cauza supărării. Cuvinte bombănite. • pl. -ți, -te. /v. bombăni.

bombănit¹ s.n. (fam.) Bombănire. Preotul nu luă seama la bombănitul lor (PAS). • pl. -uri. /v. bombăni.

BOMBĂNIT sbst. Faptul de a bombăni, mormăit: înlăuntru se auzi un ~ și o trîntitură de scaun (SAD).

BOMBĂNIT s. n. Faptul de a bombăni. Preotul nu luă seama la bombănitul lor. PAS, L. I 13.

BOMBĂNIT s. n. Faptul de a bombăni.

BOMBĂNI, bombăn, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi pentru sine, încet și fără a articula răspicat sunetele. ♦ Tranz. A sâcâi pe cineva, arătându-i nemulțumirea prin vorbe spuse parcă pentru sine. 2. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate. – Formație onomatopeică.

bombăni [At: LB / V: ~boni, bum~ / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi (Înv; d. albine) A bâzâi. 2 vi A vorbi singur, încet și greu inteligibil (cu nemulțumire) Cf murmura, mormăi, bolborosi, (pop) cârâi. 3 vt (D. copiii mici) A scoate sunete nearticulate. 4 vt A-și arăta nemulțumirea prin vorbe spuse pentru sine.

bomboni¹ v vz bombăni

bumbăi^[1] vi vz bumbăni^[2]

bumbăni vi vz bombăni

bombăni vb. IV. (fam.) 1 intr. (despre oameni) A vorbi singur, încet și nedeslușit din cauza nemulțumirii; a mormăi. Cel apostrofat bombăni ceva (ISTR.). 2 tr. (compl. indică oameni) A certa, a cicăli, a sîcîi, arătînd nemulțumirea prin vorbe spuse ca pentru sine. Tot drumul bătrînul bombăni... pe Stănică (CĂL.). 3 tr. (compl. indică copiii mici) A produce sunete nearticulate; a gînguri. Copilul se joacă cu mînuțele lui, bombănind vorbe de tainic înțeles (SLAV.). 4 intr. (înv.; despre albine) A bîzîi. • prez.ind. -esc. și bomboni vb. IV. /form. expr.

bomboni vb. IV. v. bombăni.

BOMBĂNI (-ănesc), BOMBĂI (-ăesc) vb. tr. și intr. 1 A mormăi, a vorbi singur, printre buze, încet și nedeslușit (în spec. spre a-și arăta nemulțumirea): o zi întreagă bombănea dacă se atingea cineva de ele (BR.-VN.); bombănea pe capră înjurînd (D.-ZAMF.) ¶ 2 A bolborosi: cutreeră țara bombănind rugăciuni (VLAH.); copilul se joacă... bombănind vorbe de tainic înțeles (SLV.) ¶ 3 A certa, a cicăli: țăranul e deprins... a bombăni muierea, a pișca copiii (JIP.) ¶ 4 🚜 A bîzîi (despre albine) (L.-M.) (MAR.) [onom.].

BOMBĂNI, bombănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi pentru sine, încet și fără a articula răspicat sunetele. ♦ Tranz. A sâcâi pe cineva, arătându-i nemulțumirea prin vorbe spuse parcă pentru sine. 2. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate. – Formație onomatopeică.

BOMBĂNI, bombănesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi singur, printre buze, încet și uneori nedeslușit (mai ales spre a-și arăta nemulțumirea). V. murmura, mormăi, bolborosi. Păi da, c-o să dărîm poarta omului! a bombănit tata. PAS, Z. I 177. Nu mai cred eu asta! a bombănit posomorîtă lelea Ileana. SADOVEANU, N. F. 103. Pe drum, Costică, privind la obloanele prăvăliilor, bombănește mereu. CARAGIALE, O. II 357. ♦ Tranz. A certa (pe cineva) bodogănind mereu. V. a bate la cap. Ajunge! M-ai bombănit destul. 2. Tranz. (Despre copiii mici care nu știu încă să vorbească) A produce sunete nearticulate; a gînguri. Copilul se joacă cu mînuțele lui, bombănind vorbe de tainic înțeles. SLAVICI, N. I 42. – Prez. ind. pers. 3 sg. și bombăne (STANCU, D. 48). – Variantă: bomboni (ISPIRESCU, L. 325, PĂSCULESCU, L. P. 35) vb. IV.

BOMBONI vb. IV v. bombăni.

BOMBĂNI, bombănesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi singur, încet și nedeslușit. ♦ Tranz. A certa, a sîcîi pe cineva. 2. Tranz. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate; a gînguri. – Onomatopee.

A BOMBĂNI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bodogăni; a boscorodi. 2) (despre copii mici) A vorbi nearticulat. 2. tranz. (persoane) A deranja, manifestându-și nemulțumirea prin vorbe spuse încet și confuz. /Onomat.

bombănì v. 1. a scoate un glas surd ca muștele sau albinele; 2. a mormăi: tot bombănia din gură. [Onomatopee].

bombănésc și (rar) bombăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu lat. bombus, vgr. bómbos, bîzîĭală, huruĭală; ung. bömbölni, a bombăni ș.a. V. bumbac și cĭondănesc). Vest. Murmur, mormăi, bodogănesc, vorbesc încurcat și încet de necaz orĭ din altă pricină. V. tr. Nu mă bombăni! – În est bondănesc și dondănesc (rudă cu ung. dongani, döngeni ș.a.); pleca dondănind singur (Sov. 71 și 2257 și VR. 1922, 3, 414). V. dăngănesc.

bombănit s. n.

bombănit s. n.

bombănit s. n.

!bombăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bombăn/bombănesc, 3 sg. bombăne/bombănește; imperf. 1 bombăneam; conj. prez. 1 sg. să bombăn/să bombănesc, 3 să bombăne/să bombănească

bombăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bombăne, imperf. 3 sg. bombănea; conj. prez. 3 să bombăne

bombăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bombănesc, imperf. 3 sg. bombănea; conj. prez. 3 sg. și pl. bombănească

bombănesc, -nește 3, -neam 1 imp.

BOMBĂNIT s. v. bombăneală.

BOMBĂNIT s. bodogăneală, bolboroseală, bombăneală, bombănitură, boscorodeală, mormăială, mormăire, mormăit, mormăitură, (prin Olt.) șondoroială, șondoroit. (Un ~ inutil.)

BOMBĂNI vb. a bălmăji, a bâigui, a bârâi, a bodogăni, a bolborosi, a boscorodi, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mârâi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pâtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

BOMBĂNI vb. v. bâzâi, bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, sâcâi, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.

bombăni vb. v. BÎZÎI. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI. ZBÎRNÎI. ZÎZÎI. ZUMZĂI.

BOMBĂNI vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)