boghiu¹ sn [At: DA / Pl: ~ri / E: nct] (Reg) Bucată de prescură.

boghiu³ sn [At: MDT / Pl: ~ri / E: fr bogie, boggie] Ansamblu de patru roți pe care este articulat șasiul locomotivelor și al vagoanelor și care le permite luarea curbelor.

boghiu² sm vz boaghe¹

boghiu s.n. Dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, care permite înscrierea în curbă a locomotivelor, a vagoanelor etc. • pl. -uri. /<fr., engl. bogie, boggie.

BOGHIU² sn. 🚜 BOAGHE¹.

BOGHIU, boghiuri, s. n. Dispozitiv în formă de cărucior, format din două sau mai multe osii, care înlesnește intrarea în curbe a unui vehicul de cale ferată, asigurîndu-i un mers liniștit, în special la viteze mari. Boghiurile sînt sudate, li se fac găuri pentru ulei, li se lipesc lagăre pentru osii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 7/2.

BOGHIU, boghiuri, s. n. Dispozitiv care înlesnește intrarea în curbă a unui vehicul de cale ferată. – După fr. bogie.

BOGHIU s.n. Dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, care ajută la înscrierea în curbă a locomotivelor, a vagoanelor etc. [Pl. -uri. / < fr. bogie, boggie].

BOGHIU s. n. dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, la înscrierea în curbă a locomotivelor și a vagoanelor. (< fr., engl. bogie)

boaghe¹ sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: boghiu sm (S și: bodiu), boghi / P: boa~ / Pl: ~ / E: mg bagoly] (Trs; Mol) 1 Bufniță (Bufo bubo). 2 (Fig) Femeie neîngrijită, cu părul zbârlit. 3 Uliu (Accipiter gentilis). corectat(ă)

boaghe² sf [At: ANON. CAR. / V: boghe, boghiu sm (S: bodiu, Pl: ~uri) / S: -ade / Pl: ~ / E: mg boglya] 1 (Trs; Mol) Căpiță (mare) de fân. 2 (Reg) Claie mică de fân fără țeapă. 3 (Îvp; fig) Grămadă.

boghe sf vz boaghe²

boglă^[1] sf vz boaghe²

voghiu^[1] sm vz boghiu

boaghe s.f. (ornit.; reg.) Bufniță (Bufo bubo). • pl. -ghe. /<magh. boglya.

BOAGHE² sf. Trans. Mold. 1 🐦 Bufniță ¶ 2 familiar Femeie neîngrijită cu părul sbîrlit (PAC.): Roșie, nerumenită, Nu ca boaghea hai-urîtă (IK.-BRS.) ¶ 3 🐦Specie de uliu [ung. bagoly].

BOAGHE¹, BOGHIE sf. Trans. 🚜 Căpiță, claie mică (de fîn, etc.) [ung. boglya].

BOGHIE 👉 BOAGHE¹.

boaghe f. Tr. 1. buhă: că’s mândră nesăpunită..., nu ca boaghea ha urîtă POP.; 2. stogușor de fân: parcă-i boaghea negreblată. [Ung. BAGOLY].

boághe f., pl. boghĭ. (ung. bogoly. V. boghet). Trans. Bufniță. – Vechĭ și’n Mold. (la Cant., pl. tot boaghe). V. boghĭ 2. V. puhace.

bóghie f. (ung. boglya, claĭe, stog; sîrb. baglja, chita, buchet. V. buglă, boghineț). Boghineț de fîn.

boghiu s. n., art. boghiul; pl. boghiuri

boghiu s. n., art. boghiul; pl. boghiuri

boghiu s. n., art. boghiul; pl. boghiuri

boaghe (-e), s. f. – Căpiță, stog. – Var. boghiu, boghiță, bobiță. Mag. boglya (DAR).

boaghe (-e), s. f. – Bufniță. – Var. boaghie, boghiu, bogză. Mag. bagoly (DAR; Gáldi, Dict., 108).

BOGHIU subst., o specie de uliu (DLR). 1. Boghiu (Ard); -l fam. (C Ștef; Sd XI 27; Isp IV¹; BCI VIII 70; Sd XIX 27). 2. Boghioru, 1880 (BCI XV 72). 3. Boghean, olt. (Sd VI 495).

BOAGHE s. v. bufniță, buhă, căpiță, claie, porcoi, stog.

boaghe s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ. CĂPIȚĂ. CLAIE. PORCOI. STOG.

BOAGHE² s. f. (Ban.) Căpiță, claie de fin. Bogyĕ. Cumulus. Acervus. AC, 331. Etimologie: magh. dial. bogja.

BOĂGHE¹ s.f. (Mold., Trans. SV) Bufniță. A: Palaturile lui, sălașe boaghelor și puhacelor. CD 1698, 11^r; cf. CD 1770,12^v. C: Iară bulgariul să izbiia în mîni ca o boaghe în gura lupului. ÎVM, 202^v; cf. VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. bagoly. Cf. bogză, bufniță, buhă, buhnace, puhace.