1) boghĭ m. pl. tot așa (ca și boaghe). Trans. Mold. Un fel de cucuvaĭe. V. bogză.

2) boghĭ n., pl., urĭ (poate rudă cu boghie). Fc. Corn de prescură, bucată de prescură.

boaghe¹ sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: boghiu sm (S și: bodiu), boghi / P: boa~ / Pl: ~ / E: mg bagoly] (Trs; Mol) 1 Bufniță (Bufo bubo). 2 (Fig) Femeie neîngrijită, cu părul zbârlit. 3 Uliu (Accipiter gentilis). corectat(ă)

boghiu² sm vz boaghe¹

boaghe s.f. (ornit.; reg.) Bufniță (Bufo bubo). • pl. -ghe. /<magh. boglya.

BOAGHE² sf. Trans. Mold. 1 🐦 Bufniță ¶ 2 familiar Femeie neîngrijită cu părul sbîrlit (PAC.): Roșie, nerumenită, Nu ca boaghea hai-urîtă (IK.-BRS.) ¶ 3 🐦Specie de uliu [ung. bagoly].

boaghe f. Tr. 1. buhă: că’s mândră nesăpunită..., nu ca boaghea ha urîtă POP.; 2. stogușor de fân: parcă-i boaghea negreblată. [Ung. BAGOLY].

boághe f., pl. boghĭ. (ung. bogoly. V. boghet). Trans. Bufniță. – Vechĭ și’n Mold. (la Cant., pl. tot boaghe). V. boghĭ 2. V. puhace.

boaghe (-e), s. f. – Bufniță. – Var. boaghie, boghiu, bogză. Mag. bagoly (DAR; Gáldi, Dict., 108).

BOAGHE s. v. bufniță, buhă, căpiță, claie, porcoi, stog.

boaghe s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ. CĂPIȚĂ. CLAIE. PORCOI. STOG.

BOĂGHE¹ s.f. (Mold., Trans. SV) Bufniță. A: Palaturile lui, sălașe boaghelor și puhacelor. CD 1698, 11^r; cf. CD 1770,12^v. C: Iară bulgariul să izbiia în mîni ca o boaghe în gura lupului. ÎVM, 202^v; cf. VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. bagoly. Cf. bogză, bufniță, buhă, buhnace, puhace.