2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.V. boci.

BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.V. boci.

bocire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 147 / Pl: ~ri / E: boci1] 1 Exprimare, prin vaiete sau cuvinte, a unei dureri mari Si: bocit1). 2 Plângere zbuciumată, cu vaiete și tânguiri Si: bocit1 (2). 3-6 Parte din ceremonialul înmormântării (la țară), când se spun bocete (1-4) Si: bocit1 (3-6).

bocire s.f. Geamăt, plînset, vaiet; bocit: • pl. -i. /v. boci.

BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.

bocire f. fapta de a (se) boci și rezultatul ei; geamăt, plânset, vaiet.

BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).

boci1 [At: DOSOFTEI, ap. GCR 258 / 20 / Pzi: bocesc / E: boace] 1-4 vir A exprima, prin vaiete sau cuvinte, o durere mare (sufletească) Si: a (se) văita, a (se) tângui, a (se) jeli. 5-6 vir A plânge zbuciumat, cu vaiete și tânguiri. 7 vt A spune bocete la moartea cuiva.

boci2 [At: POMPILIU, B. 1005 / Pl: ~cii / E: nct] 1 sm (Rar; reg) Vițel căruia nu i s-a dat un nume. 2 i Strigăt cu care se cheamă vițeii.

boci vb. IV. intr., refl. A plînge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ (tr.) A recita bocete la înmormîntarea cuiva; a jeli pe cineva. • prez.ind. -esc. /boace + -i.

BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).

BOCI, bocesc, vb. IV. 1. Intranz. A plînge cu vaiete și strigăte. Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. Refl. Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. 2. Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. Nora o boci așa de frumos, încît mai tot satul zicea: mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. ◊ Absol. [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55.

BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plînge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).

A BOCI bocesc 1. tranz. (morți) A deplânge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranz. 1) A plânge în hohote și cu vaiete. 2) A plânge un mort; a jeli. /<lat. boace

BOCI vb. (Mold.) A (se) jeli, a (se) plînge cu vaiete și strigăte. Bociia Ierusalimul Ieremia. DOSOFTEI, VS. Să bocie tatăl său, știind că a doî zi vor s-o tai. H 1771, 91r; cf. NECULCE. Etimologie: boace. Cf. cînta, glăsi, olecăi, ruguci1. verb

bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM].

bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri

boci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocesc, 3 sg. bocește, imperf. 1 boceam; conj. prez. 1 sg. să bocesc, 3 să bocească

boci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocesc, imperf. 3 sg. bocea; conj. prez. 3 să bocească

boci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocesc, imperf. 3 sg. bocea; conj. prez. 3 sg. și pl. bocească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BOCIRE s. 1. v. jelire. 2. v. văitat.

BOCIRE s. 1. jelire, plîngere, plîns, (pop.) jeluială, jeluire. 2. boceală, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

BOCI vb. 1. a jeli, a jelui, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.

BOCI vb. a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

boci (bocesc, bocit), vb.1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

boci, bocesc, v.i.r. A (se) văieta, a (se) jeli, a (se) plânge. – Din boace (înv., reg., cu sensul de „voce”) (DEX, MDA).

Intrare: bocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocire
  • bocirea
plural
  • bociri
  • bocirile
genitiv-dativ singular
  • bociri
  • bocirii
plural
  • bociri
  • bocirilor
vocativ singular
plural
Intrare: boci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boci
  • bocire
  • bocit
  • bocitu‑
  • bocind
  • bocindu‑
singular plural
  • bocește
  • bociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bocesc
(să)
  • bocesc
  • boceam
  • bocii
  • bocisem
a II-a (tu)
  • bocești
(să)
  • bocești
  • boceai
  • bociși
  • bociseși
a III-a (el, ea)
  • bocește
(să)
  • bocească
  • bocea
  • boci
  • bocise
plural I (noi)
  • bocim
(să)
  • bocim
  • boceam
  • bocirăm
  • bociserăm
  • bocisem
a II-a (voi)
  • bociți
(să)
  • bociți
  • boceați
  • bocirăți
  • bociserăți
  • bociseți
a III-a (ei, ele)
  • bocesc
(să)
  • bocească
  • boceau
  • boci
  • bociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bocire, bocirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi boci DEX '98 DEX '09

boci, bocescverb

  • 1. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). DEX '09 DEX '98
    • format_quote Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. DLRLC
    • format_quote Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. DLRLC
    • format_quote Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. DLRLC
    • format_quote Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. DLRLC
    • format_quote O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A recita bocete. DEX '09 DLRLC
      sinonime: jeli jelui
      • format_quote S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. DLRLC
      • format_quote Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. DLRLC
      • format_quote Nora o boci așa de frumos, încît mai tot satul zicea: ...mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. DLRLC
      • format_quote (și) absolut [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55. DLRLC
etimologie:
  • boace (învechit și regional „voce” din limba latină). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic