BÓBOT, bobote, s. n. 1. (Înv. și reg.; precedat de „în”, „din”) Întâmplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) în bobote (sau în bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fără rost, la întâmplare, fără socoteală, într-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de mânie). [Var.: bóbotă s. f.] – Din bg., scr. bobot.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BÓBOT ~e n. : În ~e fără noimă; într-o doară. A vorbi (sau a umbla) în ~e a vorbi (sau a umbla) fără rost. /<bulg., sb. bobot
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BÓBOT, bobote, s. n. (Înv. și reg.) Flacără (care izbucnește deodată, pe neașteptate). ◊ (Astăzi în loc. adv.) În bobot(e) sau din bobote = fără rost, fără sens, la întâmplare. – Bg., sb. bobot.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BÓBOT s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bóbot (bóbote), s. n. – 1. Flacără, flăcăraie. – 2. Acces, pornire, atac. – Var. bobotă. Creație expresivă, cf. sl. bobotŭ „zgomot”, bobotati „a face zgomot”, ngr. βωβός „tont”, sp. bobo. – Der. bobotaie, s. f. (vîlvătaie, incendiu), format ca vîlvătaie, pălălaie; boboti, vb. (a lua foc, a se arde; a inflama).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bóbot s. n., pl. bóbote
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bóbot n., pl. e (bg., sîrb. bobot, bubuitură. V. bobotă). Est. Fam. În bobote (rar în bobot), la noroc, la voĭa întîmplăriĭ: a înainta, a trage cu pușca în bobote.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink