bobleț¹, ~eață smf, a [At: T. CERCEL, SĂM. IV, 1765 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf bobletic] 1-2 (Om) prost. 3-4 (Om) bleg.

bobleț² sm vz obleț

bobleț, -eață adj. (reg.) Care este prost, bleg. ◊ (subst.) Ei mai mari și să rămîie mai pe jos decît el, ca niște bobleți! (ISP.). • pl. -eți, -ețe. /cf. bobletic.

BOBLEȚ² = OBLEȚ.

BOBLEȚ¹, -EAȚĂ, Mold. BOBLETIC, -ICĂ adj. și sm. f. Nătîng(ă), nătărău, prostănac(ă): ei mai mari, și să rămîie mai pe jos decît el, ca niște bobleți! (ISP.).

BOBLEȚ, -EAȚĂ, bobleți, -e, adj. (Munt.; adesea substantivat) (Om) prost, bleg; prostălău, nătărău. Ei mai mari și să rămîie mai pe jos decît el, ca niște bobleți! ISPIRESCU, L. 320.

BOBLEȚ, -EAȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău.

bobleț (bobletic) m. și a. greoiu, grosolan: ursul e trândav și bobletic. [Origină necunoscută]. ║ m. Zool. V. obleț.

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov. [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -eț.

boblete² sm vz obleț

gogleț, ~eață^[1] a vz bobleț^[2]

oblete sm vz obleț

obleț [At: DAMÉ, T. 127 / V: (pop) ~ete, (reg) bo~, boblete sm / Pl: (1-2, 4-8^[1]) ~i și (1-3) ~e / E: oblu + -eț] 1 smn (Reg) Fiecare dintre bârnele care formează pereții caselor de lemn. 2 smn Bucată de lemn pentru foc. 3 sn Obadă la roată. 4-5 sm Două specii de pești mici de culoare albă-argintie, care trăiesc în apele dulci Si: albișor, albișoară, sorean, (reg) uclei (Alburnus alburnus și Alburnus lucidus). 6-7 sm (Îc) ~-de-mare sau ~-de-Dunăre Două specii de pești cu corpul alungit, mai mari decât obletul obișnuit, de culoare verzuie sau albăstruie, cu abdomenul alb-argintiu, care trăiesc mai ales în ape marine (Alburnus chalcoides și Chalcalburnus chalcoides danubicus). 8 sm (Iht; îc) ~-de-râu Beldiță (Alburnus bipunctatus). corectat(ă)

OBLEȚ, OBLETE sm. 🐟 Peștișor de rîu, de coloare albă argintie, foarte comun la noi în apele din regiunea dobrogeană; numit și „albișor” sau „albișoară”, „ocleiu”, etc. (Alburnus lucidus) (🖼 3377).

OCLEIU sm. 🐟 = OBLEȚ: cine n’a mîncat ~ proaspăt nu știe ce este bun pe lume (ZNN.) [comp. pol. o k l e j, rus. u k l e j a].

ȚÎRÎITOR sm. 🐟 = OBLEȚ.

UCLEIU sm. 🐟 = OBLEȚ [comp. OCLEIU].

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Obleț mare = pește migrator, asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă; țușcov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -eț.

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic de culoare albă-argintie, turtit lateral, care trăiește în apele dulci (Alburnus lucidus); albișor¹. Văz jucînd obleți. SADOVEANU, A. L. 145. Nu cer un rechin. Prinde colo un obleț, ca să fie. SEBASTIAN, T. 19. «Oblețul, de Dunărea oblețui!» și glasul lui domol se pierde în liniștea cucernică a înserărei. DUNĂREANU, CH. 85. – Variantă: oblete s. m.

OBLEȚ ~i m. Pește dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți argintii, având gura oblică; sorean, albișoară. [Sil. -o-bleț] /oblu + suf. ~eț

obleț m. pește de formă și de colori diferite (Alburnus lucidus). [Și bobleț: origină necunoscută].

obléț m. (d. oblu 2). Dun. de jos. Un peștișor lung de 10-12 c.m. numit și ocleĭ, pitic și porcaș (alburnus lúcidus). V. guvid. S. n., pl. e. Est. Lemn mereŭ, bucată de lemn rătund (nedespicat) pentru foc. V. lodbă.

bobleț (reg.) (desp. bo-bleț) adj. m., pl. bobleți; f. bobleață, pl. boblețe

bobleț (reg.) (bo-bleț) adj. m., pl. bobleți; f. bobleață, pl. boblețe

bobleț adj. m. (sil. -bleț), pl. bobleți; f. sg. bobleață, pl. boblețe

obleț (desp. o-bleț) s. m., pl. obleți

obleț (o-bleț) s. m., pl. obleți

obleț s. m. (sil. -bleț), pl. obleți

bobleț (bobleață), adj. – Prost, netot, tont. – Var. boblete, bobletic. Creație expresivă (cf. Iordan, BF, II, 183). Etimologia propusă de Körting 1173, din lat. *balbaticus, este „fantastică” (Densusianu, Rom., XXXIII, 275). Nu este mai puțin nici cea a lui Pascu, Suf., 70 (calabr. babbu „prost”). Bogrea, Dacor., II, 652, nu pare să fi venit cu o soluție mai bună, cînd se referă la lat. apoplecticus. În sfîrșit, Densusianu, GS, IV, 152, pleacă de la un sl. *vablec, der. de la o rădăcină vab- „a înșela”, și atestat numai în forma vabec. În realitate este o formă reduplicată a rădăcinii expresive ble-, cf. bleau.

OBLEȚ (OBLÉTE) (< oblu, pop., „neted, drept”) s. m. Pește ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt și solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblică, fără mustăți (Arburnus alburnus). Trăiește în apele dulci din nordul și centrul Europei și ale Asiei. În România este abundent în Dunăre și în afluenții ei, în Deltă și în bălți. Din solzii lui se prepară „esența de Orient”, folosită la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov.

bobleț, -eață, bobleți, -ețe adj. (pop.) prost, tembel

oblete, obleți s. m. (intl.) hoț prost, lipsit de experiență și de îndemânare.

BOBLEȚ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

bobleț adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

OBLEȚ s. v. caracudă, caras.

OBLEȚ s. (IHT.) 1. (Alburnus alburnus) albișoară, sorean, (reg.) arvat, sabiță, săbioară, soreancă, soreață, sureatcă, uclei, (Dobr.) stoicesc, (Munt.) stoiceț. 2. obleț-mare (Chalcaburnus chalcoides) = (pop.) țușcov.

obleț s. v. CARACUDĂ. CARAS.

OBLEȚ s. (IHT.) 1. (Alburnus alburnus) albișoară, sorean, (reg.) arvat, sabiță, săbioară, soreancă, soreață, sureatcă, uclei, (Dobr.) stoicesc, (Munt.) stoiceț. 2. obleț-mare (Chalcaburnus chalcoides) = (reg.) țușcov.

OBLÉȚ s. m., s. n. I. s. m. și n. (Regional) Fiecare dintre bîrnele care formează pereții caselor de lemn (Scundu – Drăgășani). chest. ii 78/73, ib. 80/73. ♦ Bucată de lemn pentru foc.Cf. scriban, d., com. din fostul județ bihor, com. beniuc, a i 22. ♦ Obadă la roată (Cloșani – Tîrgu Jiu). cf. alr i 826/837. II. s. m. Pește mic de culoare albă-argintie, care trăiește în apele dulci; albișor, albișoară, sorean, (regional) uclei (Alburnus alburnus și Alburnus lucidus). cf. dame, t. 127, antipa, f. i. 161. Obleții... prin săgetarea și sclipirea lor strălucitoare atrag pe răpitori de la mari distanțe. atila, p. 66, cf. 255, simionescu, f. r. 225. Cînd te-oi vedea cu oblețul în undiță, te fotografiez. sebastian, t. 19, cf. băcescu, p. 132. Dați pe gîrlă ceva mai încolo sub sălciile alea, unde se alină apa. Văz jucînd obleți. sadoveanu, o. xviii, 582, cf. c. antonescu, p. 117. A început să prindă-n Borcea, în lacul Tiuganului și în privaluri, obleți cu nemiluita. galan, b. i, 72. Aproape de suprafața apei vom pescui obleții veșnic înfometați. vîn. pesc. februarie 1964, 9, cf. h i 120, 328, 418, ii 281, 299, xiv 350, 397, 416, xvi 132, alr i 1746/690, 695, 986, alr ii 6239/704. ◊ Compuse: Obleț-de-mare sau obleț-de-Dunăre = pește cu corpul alungit, mai mare decît oblețul obișnuit, de culoare verzuie sau albăstruie, cu abdomenul alb-argintiu, și care trăiește mai ales în mare (Alburnus chalcoides și Chalcalburnus chalcoides danubicus). cf. antipa, f. i. 161, atila, p. 258, băcescu, p. 41. (Prin vestul Olt.) Obleț-de-rîu = beldiță (Alburnus bipunctatus). cf. id. ib. 117. – pl.: (m.) obleți și (n.) oblețe (com. din fostul județ bihor). – Și: (popular) oblete (ANTIPA, f. I. 161, c. ANTONESCU, P. 118, h xvi 132, alr i 1 746/695, chest. ii 80/73), (regional) bobleț, boblete (antipa, f. i. 161) s. m. – Oblu + suf. -eț.