BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BOÁITĂ ~e f. 1) Vită slabă. 2) fig. fam. Om care comite fapte nedemne, reprobabile; nemernic; mârșav; ticălos; netrebnic. [Sil. boai-tă] /<ung. bojti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BOÁITĂ, boaite, s. f. Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Comp. magh. bojti „vită cornută”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

boáită (boáite), s. f. – Animal, lighioană; termen injurios, al cărui sens real a dispărut în parte, și care se aplică în mod curent vitelor, și preoților. Origine necunoscută; probabil este legat de mag. (secui) bojti „stat” (DAR). Cihac, II, 483 îl consideră identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl derivă de la hoaită, pe care nu îl cunoaștem, și acesta de la hoit „stîrv”: ipoteză seducătoare, dar greu de susținut în ce privește fonetismul. Termenul a intrat în limba literară, dar pare a fi pop. numai în Mold. – Der. boitar, s. m. (Trans., cioban, porcar), care a pătruns în mag. bojtár. După Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a ajuta”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

boáită s. f. (sil. boai-), pl. boáite
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

boáĭtă f., pl. e (din hoaĭtă, ca bulearcă față de holercă ș.a.). Fam. Epitet injurios adresat uneĭ vite saŭ unuĭ om prost: o boaĭtă de slugă, de femeĭe. – Și șoaĭtă. V. boală și bîzdîganie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink