BLUF, blufuri, s. n. (Livr.) Atitudine neîntemeiată prin care se urmărește intimidarea cuiva. [Pr.: și: blaf] – Din engl. bluff.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLUF [pr.: blöf] ~uri n. livr. Șiretlic prin care cineva este speriat sau indus în eroare; faptă sau acțiune neizbutită (menită să deruteze sau să intimideze un adversar). /<engl. bluff
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLUF s.n. (Rar) Vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare sau de inducere în eroare; lăudăroșenie. [Pron. blaf, pl. -furi. / < engl., fr. bluff].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BLUF [BLÖF] s. n. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BLUF, blufuri, s. n. Născocire, minciună neizbutită făcută cu scopul de a induce în eroare pe cineva, de a-l intimida. – Engl. bluff.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bluf (blúfuri), s. n. – Înșelătorie, cacealma. Eng. bluff, prin intermediul fr. – Der. (rar) blufa, vb. (a face cacealma, a înșela).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bluf n., pl. urĭ (fr. [d. engl.] bluff, de unde și germ. verblüffen, a uimi). Vorbă saŭ acțiune menită să intimideze orĭ să producă iluziune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink