BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (2). – V. blegi.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEGÍT adj. v. clăpăug.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi². – Din bleg.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE BLEGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEGÍ vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. blegeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink