BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molâu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atârnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Bleg ≠ deștept, căpățănos, căpos, cuminte, înțelept, isteț, mintios
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bleg (bleágă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bleg, blegi s. m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bleagă, blege s. f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pulă bleagă expr. individ neînsemnat / fără personalitate
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink