BLEASC s. v. spirit, suflet.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEÁȘC interj. (se folosește pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleașc. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bleáșc interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink