BLASFEMÍE s. f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă¹. – Din lat. blasphemia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMÍE s.f. Cuvânt prin care se insultă divinitatea sau religia; defăimare a celor considerate sfinte; hulă. [Gen. -iei. / < lat., gr. blasphemia, cf. it. blasfemia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. (< lat. blasphemia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce este considerat sfânt; hulă. – Lat. lit. blasphemia.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blasfemíe f. (vgr. blasphemia). Blasfem, hulă, ofensă a luĭ Dumnezeŭ și a religiuniĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. (< germ. blasphemieren)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink