BLÁMAT, -Ă, blamați, -te, adj. 1. Care a fost dezaprobat în mod public. 2. Defăimat. – V. blama.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

A BLAMÁ ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A blama ≠ a lăuda
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink