BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAJÍN ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blând; pașnic. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blând. Privire ~ă. /<sl. blažĕnu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Bun la inimă; blând, pașnic, prietenos. ♦ (Despre figură, fire, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe; binevoitor. – Slav (v. sl. blažĕnŭ).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAJÍN adj. blând, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Blajin ≠ avan, crud, laudă, elogiu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blajín (blajínă), adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s. m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de râul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

blajín adj. m., pl. blajíni; f. sg. blajínă, pl. blajíne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BLAJÍNI s. pl. (MITOL. POP.) (Bucov.) rohmani (pl.).
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink