BIV adj. invar. (Înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. – Din sl. bivŭ.

biu¹ [At: COD. VOR. 16 / V: (înv) biv² / E: mg bi, biv] (Mgmî; Trs) 1 a Abundent. 2 a Mănos. 3 sms Abundență. 4 sms (Îe) De sau în ~ Din belșug. 5 sms (Ban; îe) Din ~ Cu prisosință. 6 sms (Îe) A fi în de ~ A trăi.

biv², ~ă a, sm vz biu¹

biv¹ ain [At: NECULCE, ap. LET. II, 195/15 / V: ~șii / E: vsl бив] (Înv; urmat de un titlu, de o funcție) Fost Cf biosi.

bivșii ain vz biv¹

biu adj., s.m. (maghiar.) 1 adj. Care este abundent, mănos. 2 s.m. Abundență. Bivul carile peste toată iarna avusese (CANT.). ◊ expr. De (sau în) biu = din belșug. Din biu = cu prisosință. • și biv s.m. /<magh. bő, bőv „larg, bogat, îmbelșugat”.

biv¹ adj.invar. (înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. Nicolae Costin, biv vel vornic (NEC.). • /<slav. бнвшь.

‡BIV adv. Fost (în legătură cu titulatura unei boierii sau slujbe): ~ vel clucer [vsl. byvŭ].

❍BÎVĂ sf. Băn. (WG.) 👉 BÎHĂ.

BIV adj. invar. (Înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. – Din sl. bivŭ.

BIV adj. m. (Învechit, în legătură cu o titulatură) Fost. Nicolai Costin biv vel logofăt.

BIV adj. m. invar. (Înv.) Fost. – Slav (v. sl. bivŭ).

biv adv. se zicea odinioară de cel ce fusese într’o boierie: biv vel Logofăt. [Slav. BYVŬ, fost].

2) biv- (vsl. byvŭ, fost), prefix vechĭ egal cu „fost, ex-”: biv-logofăt, biv-vel-vornic. V. proin.

biv adj. invar.

biv adv. – Înainte cu unele titluri, indică faptul de a se fi aflat persoana respectivă într-o funcție în care nu mai este: biv vel logofăt, fost mare cancelar; biv vornic, fost vistiernic. Sl. byvŭ. Termen administrativ, nu aparține limbii vii. Înv.

biva, tip străvechi de laută* japoneză cu corpul plat; are 4 corzi de mătase, ce sunt lovite cu ajutorul unei baghete. Tastiera* este împărțită prin 4 bare (I, 2) metalice.

BIVĂ, „vecin” (17 B III 616).

BIV adj. v. ex, fost.

biv adj. v. EX. FOST.

BIU adj. și s. n. sg. 1. Adj. (Trans. SV) Bogat, îmbelșugat. Rod biu vor rodi. VISKI, apud TEW. ◊ Loc. adj. De biu = deplin. Întremaré cé de biu a credinței noastre. CAT. CALV., apud TEW. 2. S. n. sg. (Mold., Trans. SV) Abundență, prisos, belșug. A: Bișugul și bivul carile peste toată iarna avusease. CANTEMIR, IST. ◊ Loc. adv. De biu = îndestul; cu prisosință, din belșug. A: Împăratul i-au dat să-și ia obrocuri și venituri de tot feliul …, să-și aibă de ajuns și de biu de toate. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Și oricît de flămînd stomahul ț-ar fi, de biv și de sațiu a-l sătura și a-l împlea destul să fie. CI, 171; cf. DOSOFTEI, PARIMIAR; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN. C: Ce mai bună-i zuoa morții, precum mai de biu am înțeles mai deasupra. SA, 581; cf. SICRIUL DE AUR, apud TEW; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: biv (CI, 171; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN). Etimologie: magh. bő, bőv. Vezi și bios, biosime. Cf. bios, buiac (1); biosime. adjectiv substantiv neutru

BIV s. n. sg. v. biu. substantiv neutru