BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care ține de biruințe; propriu biruinței; învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare. [Sil. -ru-i-] /a birui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care biruie; învingător. [Pr.: -ru-i-] – Din birui + suf. -(i)tor.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUITÓR adj., s. v. victorios.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUITÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Biruitor ≠ bătut, înfrânt, învins
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

biruitór adj. m., s. m., pl. biruitóri; f. sg. și pl. biruitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

biruitór, -oáre adj. adj. și s. Învingător.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink