BIRO subst. ar. (june) < alb. bir „fecior”; cf. și subst. bir (impozit). 1. Biru Ch. (Sur IV); Birești s.; Birescu (An. Pl 123). 2. Birovescul, Ivan, Sîrbul, 1683 (AO II 219). 3. Bira b., ar.; Hagibira ar., act. 4. Biran și Biroilă (16 B VI 133, 181), nume aduse în Muntenia de emigranți aromîni și albanezi.