biomagnetism sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr biomagnétisme] Parte a biofizicii (1) care studiază câmpurile magnetice generate de structurile biologice și efectele lor asupra organismelor vii.

biomagnetism s.n. 1 Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul cîmpurilor magnetice generate de structurile biologice, precum și cu acțiunea acestora asupra organismelor vii. 2 Proprietate a organismelor vii de a genera cîmpuri magnetice. • sil. bi-o-. /<fr. biomagnétisme.

BIOMAGNETISM s.n. Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul cîmpurilor magnetice generate de structurile biologice, precum și cu acțiunea acestora asupra organismelor vii. [< fr. biomagnétisme].

BIOMAGNETISM s. n. capitol al biofizicii care studiază câmpurile magnetice generate de structurile biologice, precum și acțiunea acestora asupra organismelor vii. (< fr. biomagnétisme)

biomagnetism s. n. Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul câmpurilor magnetice generate de ființele biologice ◊ „Unul dintre subiectele abordate în cadrul congresului l-a constituit biomagnetismul, numeroase comunicări referindu-se la sensibilitatea corpului uman față de fenomenele magnetice.” R.l. 25 V 81 p. 6 (din fr. biomagnétisme; DN3)

BIOMAGNETISM n. Magnetism generat de structurile biologice. /<fr. biomagnétisme

biomagnetism (desp. bi-o-) s. n.

biomagnetism (bi-o-) s. n.

biomagnetism s. n. (sil. bi-o-)