BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine¹ + merita.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink