BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1.Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BILÍNGV ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care cunoaște și vorbește în mod curent două limbi. 2) Care este făcut în două limbi. Învățământ ~. Dicționar ~. 3) (despre medii sociale) Care are două limbi de comunicare; cu două limbi de comunicare. /<fr. bilingue
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BILÍNGV, -Ă adj. 1. Care vorbește în mod obișnuit două limbi. 2. Scris în două limbi. [< fr. bilingue, cf. lat. bis – de două ori, lingua – limbă].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BILÍNGV, -Ă adj. care vorbește două limbi. ◊ scris în două limbi. (< fr. bilingue, lat. bilinguis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care vorbește în mod curent și în egală măsură două limbi. 2. Scris în două limbi. ◊ Dicționar bilingv = dicționar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse în altă limbă. – Fr. bilingue (lat. lit. bilinguis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. sg. bilíngvă, pl. bilíngve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bilíng, -ă adj. (lat. bilinguis. V. triling). Care are doŭă limbĭ. Care știe doŭă limbĭ. Care e scris în doŭă limbĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink