BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er.] – Din fr. bijoutier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIJUTIÉR ~i m. 1) Lucrător specializat în confecționarea bijuteriilor; giuvaiergiu. 2) Vânzător de bijuterii; giuvaiergiu. [Sil. -ti-er] /<fr. bijoutier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIJUTIÉR s.m. Giuvaergiu. [Pron. -ti-er. / < fr. bijoutier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIJUTIÉR s. m. cel care execută sau vinde bijuterii; giuvaergiu. (< fr. bijoutier)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er.] – Fr. bijoutier.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BIJUTIÉR s. giuvaiergiu, (reg.) argintar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bijutiér s. m. (sil. -ti-er), pl. bijutiéri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bijutiér m. (fr. bijoutier). Gĭuvaĭergiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink